Europa trebuie să fie capabilă să se apere împotriva Rusiei, cu sau fără Statele Unite. Estimări inițiale ale armelor și trupelor suplimentare de care Europa va avea nevoie pentru a se apăra, presupunând retragerea efectivă a SUA din Europa, sunt oferite marți de o analiză realizată de think-tank-ul Bruegel în colaborare cu Institutul Kiel pentru Economie Mondială.
Analiza se concentrează pe un război terestru, deoarece o invazie a Rusiei va rămâne în viitorul apropiat principala provocare de securitate pentru Europa.
Cuantificarea amenințării rusești
Pentru armata rusă, războiul din Ucraina a fost costisitor. Cu toate acestea, din cauza mobilizării largi a societății și industriei de către Kremlin, armata Rusiei este acum considerabil mai mare, mai experimentată și mai bine echipată decât forța care a invadat Ucraina în 2022.
Armata și statul major rusesc posedă acum o experiență neprețuită pe câmpul de luptă, fără egal de orice altă armată – în afară de Ucraina. Prezența Rusiei în Ucraina la sfârșitul anului 2024 era de aproximativ 700.000 de soldați, cu mult mai mult decât forța de invazie din 2022.
Producția rusă de apărare a crescut rapid. Numai în 2024, Rusia a produs și recondiționat aproximativ 1.550 de tancuri, 5.700 de vehicule blindate și 450 de piese de artilerie de toate tipurile. De asemenea, a desfășurat 1.800 de lansatoare Lancet cu rază lungă de acțiune. Comparativ cu 2022, aceasta reprezintă o creștere cu 220% a producției de tancuri, cu 150% în vehiculele blindate și artilerie și cu 435% în munițiile cu rază lungă de acțiune.
Cele mai multe dintre acestea sunt echipamente sovietice modernizate, dar producția rusă va continua, deși la un ritm redus, odată ce stocurile sovietice vor fi epuizate. Această reducere va fi simțită mai puțin dacă va avea loc după încheierea ostilităților din Ucraina. Mai mult, Rusia a făcut progrese substanțiale în ceea ce privește dronele, după ce s-a bazat anterior pe Iran.
Un atac rusesc asupra unei țări din Uniunea Europeană este astfel de imaginat. Evaluările efectuate de NATO, Germania, Polonia, Danemarca și statele baltice indică Rusia ca fiind pregătită să atace în termen de trei până la zece ani.
S-ar putea să fie mai devreme, cu exercițiile militare Zapad pe patru ani având loc în Belarus în vara anului 2025 . Acestea vor demonstra capacitatea Rusiei de a gestiona exerciții militare la scară chiar și în timpul unui război.
Prioritatea Europei în materie de apărare – sprijinul pentru Ucraina
Prima prioritate a Europei este să continue sprijinirea Ucrainei – armata cu experiență a Ucrainei este în prezent cel mai eficient factor de descurajare împotriva unui atac rusesc asupra UE.
Dacă Ucraina decide că un acord dintre SUA și Rusia pentru a pune capăt războiului este inacceptabil – deoarece garanțiile de pace ale lui Putin nu sunt credibile, de exemplu – Europa este capabilă să ofere Ucrainei arme suplimentare pentru a se asigura că capacitățile sale de luptă rămân așa cum sunt în prezent.
Ucraina și UE se bazează însă pe factori strategici critici din SUA, inclusiv pe informații și comunicații prin satelit. Acestea sunt greu de înlocuit pe termen scurt, dar există înlocuitori dacă este necesar.
Compensarea pierderii ajutorului american – un plus de 0,12% din PIB UE
Din perspectivă macroeconomică, cifrele sdemonstrează că Europa poate să înlocuiască pe deplin SUA. Din februarie 2022, sprijinul militar al SUA pentru Ucraina s-a ridicat la 64 de miliarde de euro, în timp ce Europa, inclusiv Regatul Unit, a trimis 62 de miliarde de euro.
În 2024, sprijinul militar al SUA sa ridicat la 20 de miliarde de euro dintr-un total de 42 de miliarde de euro. Pentru a înlocui SUA, UE ar trebui să cheltuiască doar încă 0,12% din PIB – o sumă fezabilă.
O întrebare mai importantă este dacă Europa ar putea face acest lucru fără acces la baza militaro-industrială a SUA.
Un scenariu mult mai provocator pentru Europa ar fi un acord de pace slab acceptat de Ucraina. Într-un astfel de scenariu, este probabil ca Rusia să-și continue consolidarea armatei sale, creând o provocare militară formidabilă pentru întreaga UE într-o perioadă foarte scurtă, având în vedere producția rusă actuală.
În lipsa militarilor americani, Europa are nevoie de 50 noi brigăzi
UE și aliații, inclusiv Regatul Unit și Norvegia, ar trebui să-și accelereze consolidarea militară imediat și masiv.
Întrebarea ce capacități ar fi necesare pentru a asigura un acord de pace în Ucraina este la un anumit nivel secundară. Deși există estimări că Ucraina ar avea nevoie de aproximativ 150.000 de soldați europeni pentru a descuraja în mod eficient Rusia, aceste trupe ar trebui să fie pregătite pentru a fi dislocate rapid oriunde ar putea Rusia să decidă să atace UE.
Presupunerea actuală a planificatorilor militari ai NATO (RAND, 2024) este că, în cazul unui atac rusesc asupra unei țări europene a NATO, 100.000 de trupe americane staționate în Europa ar fi suplimentate rapid cu până la 200.000 de noi trupe americane, concentrate în unitățile blindate americane cele mai potrivite pentru câmpul de luptă est-european.
O estimare realistă poate fi așadar că este necesară o creștere a capacităților europene echivalentă cu capacitatea de luptă de 300.000 de soldați americani, cu accent pe forțele mecanizate și blindate pentru a înlocui unitățile grele ale armatei americane. Aceasta înseamnă aproximativ 50 de noi brigăzi europene.
Coordonare militară
Puterea de luptă a 300.000 de soldați americani este substanțial mai mare decât numărul echivalent de trupe europene distribuite pe 29 de armate naționale. Trupele americane ar veni în unități mari, coezive, de dimensiunea unui corp, cu o comandă și un control unificat mai strâns chiar și decât comanda comună NATO.
În plus, trupele americane sunt susținute de întreaga putere a factorilor strategici americani, inclusiv a aviației strategice și a activelor spațiale, de care armatele europene le lipsesc.
Europa, inclusiv Marea Britanie, are în prezent 1,47 milioane de militari în serviciu activ (SIPRI, 2024), dar eficiența este îngreunată de lipsa unui comandă unificată. NATO lucrează pe baza ipotezei că Comandantul Suprem Aliat în Europa este un general de vârf al SUA – dar asta poate funcționa numai dacă SUA își asumă un rol de conducere și oferă facilitatori strategici.
Prin urmare, Europa se confruntă cu o alegere: fie să mărească semnificativ numărul de trupe cu peste 300.000 pentru a compensa natura fragmentată a armatelor naționale, fie să găsească modalități de a îmbunătăți rapid coordonarea militară.
Eșecul coordonării înseamnă costuri mult mai mari și eforturile individuale vor fi probabil insuficiente pentru a descuraja armata rusă.
Echipamente și producție
Schimbările rapide în materie de apărare necesită un efort extraordinar, deși experiența arată că economiile de piață pot face acest lucru. De exemplu, sub cancelarul Schmidt (1974-1982), Germania de Vest a modernizat rapid Bundeswehr ca răspuns la amenințarea forțelor mecanizate sovietice modernizate.
Luând ca punct de referință Corpul III al Armatei SUA, o descurajare europeană credibilă ar necesita un minim de 1.400 de tancuri, 2.000 de vehicule de luptă de infanterie și 700 de piese de artilerie (obuziere de 155 mm și lansatoare de rachete multiple). Aceasta este o putere de luptă mai mare decât există în prezent în forțele terestre franceze, germane, italiene și britanice combinate.
Aprovizionarea acestor forțe cu suficiente muniții va fi esențială, dincolo de stocurile disponibile în prezent. De exemplu, un milion de obuze de 155 mm ar fi minimul pentru un stoc suficient de mare pentru 90 de zile de luptă de mare intensitate.
Europa ar trebui, de asemenea, să genereze capacități de aviație și transport, precum și capacități de rachete, război cu drone și de comunicare și informații. Aceasta include creșterea producției de drone pentru a egala Rusia – la un nivel de aproximativ 2.000 de muniții cu rază lungă de acțiune pe an. Între timp, 300.000 de angajați noi ar trebui să fie recrutați și instruiți.
Pentru a atinge aceste obiective, producția din Europa ar trebui să crească. Cheltuielile cu echipamentele militare – care reprezintă în prezent aproximativ 0,7% din PIB – ar trebui să crească substanțial. Conform analizei, recenta creștere a cheltuielilor militare din Polonia a făcut ca guvernul să dedice 70% din fondurile suplimentare achizițiilor de echipamente.
În mod similar, fondul de datorii Sondervermögen din Germania s-a orientat până acum exclusiv la achiziționarea de echipamente. O parte mai mare din creșterile cheltuielilor pentru apărare va trebui în cele din urmă investită în recrutarea și formarea personalului.
Achizițiile la scară europeană vor fi cruciale pentru a realiza producția militară la costuri mai mici. Costurile ar putea fi reduse substanțial dacă achizițiile ar fi grupate și ar fi introdusă mai multă concurență. În plus, comenzile foarte mari, conform unui standard european unic, pentru a atinge obiective precum 1.400 de tancuri, 2.000 de vehicule de luptă de infanterie sau 700 de piese de artilerie, ar reduce semnificativ costurile în comparație cu achizițiile la scară mai mică.
Aspecte fiscale
Cheltuielile europene pentru apărare vor trebui să crească substanțial de la nivelul actual de aproximativ 2% din PIB. O evaluare inițială sugerează că o creștere cu aproximativ 250 de miliarde de euro anual (la aproximativ 3,5% din PIB) este justificată pe termen scurt, deși acest calcul nu este simplu.
Comenzile mai mari ar trebui să însemne că procesele de producție devin mai eficiente, scăzând prețurile unitare. Cu toate acestea, o creștere rapidă a cererii va duce cu siguranță la creșterea prețurilor pe termen scurt. În general, totuși, prețurile unitare ar trebui să scadă pe măsură ce volumul comenzilor crește.
Dintr-o perspectivă macroeconomică, o creștere finanțată din datorii a cheltuielilor pentru apărare ar trebui să stimuleze activitatea economică europeană într-un moment în care cererea externă poate fi subminată de viitorul război comercial, deși randamentele și inflația ar putea crește.
În special pentru țările de pe flancul estic cele mai expuse Rusiei și cele cu lacune substanțiale chiar și în componentele de bază ale descurajării, o creștere substanțială ar putea fi realistă din punct de vedere politic. O creștere anuală de 250 de miliarde euro ar putea fi împărțită în mod egal între finanțarea UE și cea națională, facilitând atât achizițiile comune substanțiale, cât și cheltuielile militare naționale crescute. Pentru a aborda problemele de risc moral, țările care nu cheltuiesc mai mult pentru apărarea națională ar obține mai puțin din potul comun.
Astfel de creșteri ale cheltuielilor ar trebui finanțate prin datorii pe termen scurt, atât din motive politice, cât și economice. Cu toate acestea, finanțarea va trebui să crească permanent.
Implicarea germană este esențială
Conducerea și angajamentul german vor fi esențiale. Germania ar trebui să strângă, singură, cel puțin jumătate din cele 125 de miliarde de euro pentru a crește cheltuielile anuale ale Germaniei pentru apărarea națională de la 80 de miliarde de euro la 140 de miliarde de euro, sau aproximativ 3,5% din PIB.
Angajamentul Germaniei din 2022 de a oferi NATO două divizii – de obicei aproximativ 40.000 de militari – până în 2025 și 2027 se confruntă cu eșecuri majore. Acest lucru va trebui să se schimbe, deoarece contribuția Germaniei, având în vedere dimensiunea sa, ar trebui să fie cu siguranță aproape de 100.000 de soldați suplimentari.
(Citește și: ”Cristian Grosu / America Ucrainei și Rusia României. La ce ne putem aștepta”)
(Citește și: ”În Europa există ”coaliția celor care vor”, pregătită să facă mai mult pentru Ucraina – Amplă analiză ECFR”)
***
Urmărește-ne pe Google News
