Președintele rus, Vladimir Putin, a declarat vineri că eventualele trupe occidentale dislocate în Ucraina vor fi ţinte legitime pentru Moscova.
Putin a făcut această declaraţie la o zi după ce preşedintele francez Emmanuel Macron a afirmat că 26 de ţări s-au angajat să ofere garanţii de securitate postbelică Ucrainei, inclusiv o forţă internaţională terestră, maritimă şi aeriană.
Rusia susţine de mult timp că unul dintre motivele pentru care a intrat în război în Ucraina a fost acela de a împiedica NATO să admită Kievul ca membru şi să-şi plaseze forţele în Ucraina.
„Prin urmare, dacă apar trupe acolo, mai ales acum, în timpul operaţiunilor militare, pornim de la premisa că acestea vor fi ţinte legitime pentru distrugere”, a declarat Putin la un forum economic din Vladivostok. „Şi dacă se iau decizii care duc la pace, la pace pe termen lung, atunci pur şi simplu nu văd niciun sens în prezenţa lor pe teritoriul Ucrainei, punct”, a adăugat liderul de la Kremlin.
Liderii „Coaliției celor care vor” au stabilit joi, la Paris, garanții de securitate solide pentru Ucraina, în coordonare cu președintele american, Donald Trump. Susținerea pentru „revigorarea” armatei ucrainene va continua, iar 26 de țări sunt gata să se implice „pe uscat, pe mare sau în aer” pentru a asigura pacea, după un acord între părțile beligerante, a anunțat președintele francez, Emmanuel Macron, la finalul reuniunii.
Președintele francez a oferit câteva detalii despre „forța de reasigurare” și a vorbit de participarea a 26 de state, fără a le nominaliza.: „Această forță nu are intenția sau obiectivul de a purta un război împotriva Rusiei”, ci de a „reasigura poporul ucrainean și a menține încetarea focului odată ce aceasta va fi pusă în aplicare, precum și pentru a menține și garanta pacea”.
Liderul de la Élysée a avut, joi, un mesaj și pentru Vladimir Putin: Rusia riscă sancțiuni suplimentare dacă va continua să refuze pacea și să absenteze de la summiturile bilaterale și trilaterale despre care s-a discutat după întâlnirea Trump-Putin din Alaska.
(Citește și „Garanții solide de securitate pentru Ucraina, stabilite la Paris, în coordonare cu SUA: 26 de țări sunt gata să se implice „pe uscat, pe mare sau în aer” pentru a asigura pacea. Rusia – amenințată cu sancțiuni”)
***