Camera de Comerț Româno-Americană, AmCham Romania, a exprimat, miercuri, un scurt punct de vedere în legătură cu proiectul de Ordonanță de Urgență care prevede introducerea de noi măsuri fiscal ce urmează a fi implementate începând cu 1 ianuarie 2019.
Comunicatul, care este intitulat Opriți asaltul asupra economiei!, transmite:
Camera de Comerț Americană în România (AmCham Romania) solicită retragerea imediată a proiectului de Ordonanța de Urgență privind noile măsuri fiscale anuntațe de către Ministrul de Finanțe în data de 18 decembrie cu intenția de a fi implementate începând cu 1 ianuarie 2019.
Considerăm că măsurile propuse, precum și maniera de adoptare a acestora sunt lipsite de responsabilitate și chibzuință, și induc un haos generalizat în economia românească, fapt confirmat de primele reacții pe piața de capital, care indică o erodare rapidă a încrederii investitorilor în numai câteva ore de la anunțarea acestui OUG.
Facem din nou apel la respectarea cadrului legal privind transparența decizională și consultările publice.
[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]AmCham Romania va continua să urmărească dezbaterile legate de OUG pentru a exprima punctul de vedere al celor peste 430 de companii – americane, românești și internaționale pe care le reprezintă.