31 martie, 2026

Relația președintelui Nicușor Dan cu președintele SUA, Donald Trump, este una care evoluează, a declarat ambasadorul american la București, Darryl Nirenberg, într-un interviu pentru Agepres.

„O să subliniez că este o relație ce evoluează între președintele Dan și președintele Trump. Am fost încântați să îl vedem pe președintele Dan la sesiunea inaugurală a Consiliului pentru Pace, când a petrecut timp cu președintele Trump și, separat, cu secretarul Rubio. Înțeleg că i s-a transmis președintelui Trump deschiderea României de a ajuta. Prima doamnă (Mirabela Grădinaru, partenera de viață a președintelui Dan – n.r.) a fost săptămâna trecută prezentă la evenimentul inițiat de Prima doamnă a SUA, Melania Trump, a avut o intervenție care a fost foarte bine primită”, a declarat ambasadorul american.

Darryl Nirenberg s-a referit, în interviu, și la parteneriatul bilateral. „Din prima zi în care am ajuns aici am fost impresionat de profunzimea parteneriatului nostru strategic. Săptămâna aceasta o să îi văd pe soldații noștri de la Baza Mihail Kogălniceanu, iar țara noastră îi este recunoscătoare României pentru rolul său de a găzdui trupe americane în mai multe locuri. Parteneriatul nostru nu a fost niciodată mai puternic și mai important, așa că mă bucur să fiu aici în acest moment”, a spus ambasadorul SUA.

România – binevenită să se înscrie, din nou, în programul Visa Waver


Darryl Nirenberg a vorbit și despre șansele României de a intra în programul Visa waver, după ce a ratat acest obiectiv în 2025.

„Statele Unite ale Americii sunt recunoscătoare României în ceea ce privește eforturile pentru securitatea frontierelor. Decizia privind Visa Waiver a fost parte a unei reevaluări globale, iar România este binevenită să aplice din nou. O să subliniez că românii au oportunitatea să viziteze SUA atâta timp cât îndeplinesc cerințele legilor noastre, legi stricte și clare. Am văzut aici românii care vin să obțină vize. Consulatul este deschis și încurajez pe oricine vrea să viziteze SUA să profite de ocazie”, a declarat diplomatul american.

Potențial pentru revoluționarea domeniului energetic

România „are potențial să revoluționeze domeniul energetic în Europa Centrală și de Est, în ceea ce privește reducerea dependenței de Rusia”, a apreciat Darryl Nirenberg.

„România are mai multe resurse pe care le exploatează, altele pe care le va exploata. Programul nuclear este promițător și suntem fericiți că SUA contribuie cu tehnologie și companii la refacerea reactoarelor de la Cernavodă. Referitor la SMR (reactoarele modulare mici – n.r.), avem acordul interguvernamental legat de dezvoltarea acestei tehnologii cu o contribuție americană. Mă bucur să constat că deciziile inițiale au fost luate și sunt mândru să văd cum companiile americane furnizează tehnologia de ultimă generație. De notat că Eximbank și Development Finance Corporation s-au angajat să investească până la 3 miliarde și, respectiv, un miliard de dolari pentru proiectul SMR”, a mai spus ambasadorul SUA.

În contextul discuției despre relațiile economice, Darryl Nirenberg a vorbit și despre achizițiile României prin SAFE.


„Privind SAFE, știu că sunt companii americane care sunt implicate în coproducție, lucru pe care îl încurajăm. Vorbim de mari achiziții, dar săptămâna trecută am avut plăcerea de a participa la o ceremonie privind livrarea către Armata Română a sistemelor Shield AI V-BAT. Este un sistem asemănător dronelor, cu traiectorie verticală cu o cameră de luat vederi la rezoluție mare. Este un sistem de supraveghere aeriană fără pilot și extinde raza de supraveghere semnificativ, la un cost relativ mic Forțele Terestre pot folosi sistemul fără să fie nevoie de o pistă de obicei necesară la drone. Nu doar că România primește aceste sisteme, dar România va fi hub-ul regional pentru achiziții din partea altor țări”, a precizat Darryl Nirenberg.

(Citește și: Nicușor Dan, după interacțiunea cu Donald Trump: „Au fost doar discuții de politețe. Relația între România și SUA este una corectă. Domnul Rubio a urmărit alegerile din România și ne-a felicitat pentru cum s-au terminat)

***

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: