30 august, 2025

Ambasadorul Federației Ruse la București, Vladimir Lipaev (foto), a fost convocat, vineri, la Ministerul Afacerilor Externe (MAE), după recentele atacuri executate de forțele ruse asupra Ucrainei.

„Din dispoziția ministrului Afacerilor Externe, ambasadorul Federației Ruse la București a fost convocat vineri la sediul Ministerului Afacerilor Externe, pentru a i se comunica protestul ferm al părții române în legătură cu atacurile masive executate de forțele ruse împotriva obiectivelor civile din Ucraina, în noaptea de 27 spre 28 august, soldate cu numeroase victime civile și pagube materiale”, se arată într-un comunicat al Ministerului de Externe.

Conform sursei citate, „partea română a condamnat aceste atacuri, care reprezintă crime de război și care demonstrează încă o dată desconsiderarea de către Federația Rusă a principiilor dreptului internațional și a obligațiilor sale internaționale”.


„De asemenea, partea română a deplâns faptul că în cursul atacurilor a fost afectat sediul misiunii diplomatice a UE la Kiev, precum și sediul Institutului Cultural al Marii Britanii la Kiev (British Council)”, se mai arată în comunicatul MAE. .

În același timp, arată MAE, partea română a condamnat atacurile repetate ale forțelor armate ruse asupra infrastructurii civile ucrainene în proximitatea graniței cu România, subliniind caracterul iresponsabil al acestor atacuri și implicațiile lor grave asupra securității naționale.

(Citește și Reacția SUA după cele mai recente atacuri ale Rusiei în Ucraina. „Atroce. Amenință pacea”. Donald Trump a discutat cu șefa Comisiei Europene)

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: