4 mai, 2025

Vicepreşedintele Comisiei Electorale Federale din SUA, republicanul James Trainor, aflat în România, a anunțat sâmbătă seară că ambasadoarea Statelor Unite la Bucureşti, Kathleen Kavalec, a ales să se pensioneze şi va pleca din funcție. „Nu a fost retrasă, nu este rechemată”, a explicat Trainor.

El a precizat, conform traducerii simultane din timpul interviului, că Kathleen Kavalec „a ajuns la vârsta pensionării şi a ales să se pensioneze”.

„Deci va pleca din calitatea de ambasador din România, dar nu are nicio legătură cu politica”, a conchis oficialul american, aflat la Bucureşti cu ocazia alegerilor prezidenţiale.


Kathleen Kavalec a depus jurământul în calitate de ambasador al Statelor Unite ale Americii în România pe 20 decembrie 2022.

Anterior, în perioada 2019-2022, a condus Misiunea OSCE în Bosnia şi Herţegovina. Înainte, a ocupat funcţia de adjunct al asistentului secretarului de stat în cadrul Biroului pentru Europa şi Eurasia al Departamentului de Stat.

Diplomat de carieră, Kavalec a deţinut o varietate de funcţii diplomatice, inclusiv director pentru Rusia, delegat permanent adjunct şi adjunct al șefului misiunii diplomatice a SUA la UNESCO, în Paris, coordonator adjunct pentru asistenţă SUA pentru Europa, Eurasia şi Asia Centrală şi director pentru prevenirea conflictelor în cadrul Biroului coordonatorului pentru reconstrucţie şi stabilizare.

Printre ţările în care şi-a desfăşurat activitatea se numără Ucraina, unde a avut funcţia de consilier politic, Rusia, cu două mandate în domeniul politic, precum şi misiuni în România şi Brazilia.

În România a ocupat funcţia de ataşat cultural, între 2005 și 2008.


***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: