România a securizat finanțări de 2 miliarde de euro în urma vizitei oficiale în Statele Unite, a anunțat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o postare pe Facebook, subliniind că România își consolidează credibilitatea externă și capacitatea de a atrage investiții.
Potrivit acestuia, delegația guvernamentală pe care a condus-o la Washington, D.C. și New York – din care au făcut parte miniștrii energiei, fondurilor europene și sănătății – a avut ca obiectiv principal accelerarea proiectelor strategice și atragerea de finanțări pentru economie.
Vizita a fost structurată pe trei direcții majore: discuții cu instituții financiare internaționale, întâlniri cu investitori și agenții de rating, precum și contacte cu reprezentanți ai administrației americane.
„Multe dintre rezultatele obținute în aceste zile sunt efectul unor discuții începute încă de la vizitele anterioare din Statele Unite, care acum încep să se materializeze în finanțări concrete și proiecte în derulare”, a precizat Nazare.
Finanțările obținute: 1 mld. euro pentru retehnologizarea Centralei de la Cernavodă, 0,5 mld. euro pentru proiecte Transgaz
În urma întâlnirilor cu instituțiile financiare internaționale, ministrul a anunțat securizarea unor finanțări importante pentru proiecte strategice. Astfel, aproape 1 miliard de euro va fi alocat pentru retehnologizarea Reactorului 1 de la Centrala Nucleară Cernavodă, iar 495 de milioane de euro vor merge către proiecte ale Transgaz, pentru modernizarea și extinderea rețelelor de transport al gazelor naturale. Alte 90 de milioane de euro vor fi disponibile pentru măsuri de sprijin în contextul crizelor economice și energetice.
Nazare a menționat, de asemenea, avansarea unor proiecte precum Black Sea A.I. Gigafactory și dezvoltarea unor instrumente moderne de finanțare prin consolidarea rolului Băncii de Investiții și Dezvoltare. În relația cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, oficialul român a subliniat obținerea eliminării garanțiilor suverane pentru finanțarea reactorului 1 de la Cernavodă și întărirea cooperării în proiecte de tip parteneriat public–privat.
Un alt pilon al vizitei a fost reprezentat de întâlnirile cu investitori internaționali și agenții de rating. Ministrul Finanțelor a evidențiat că execuția bugetară din primul trimestru indică un deficit redus la jumătate față de aceeași perioadă a anului trecut, ceea ce transmite „un semnal important privind eficiența măsurilor de consolidare fiscală”.
„România își menține direcția de ajustare fiscală și stabilitate macroeconomică, elemente esențiale pentru menținerea ratingului în categoria investițională și reducerea costurilor de finanțare”, a arătat Nazare. În acest context, au fost organizate întâlniri cu investitori prin intermediul unor instituții financiare internaționale, pentru a asigura accesul la finanțare în condiții competitive.
În cadrul discuțiilor cu reprezentanți ai administrației americane – inclusiv de la Casa Albă, Departamentul de Comerț și Departamentul de Energie – delegația română a primit „semnale clare de susținere”, a mai afirmat ministrul.
„Această vizită a confirmat faptul că România este percepută ca un partener credibil și predictibil, iar relațiile consolidate în timp încep să genereze rezultate concrete”, a transmis Alexandru Nazare.
În concluzie, ministrul a subliniat că rezultatele obținute reflectă un progres semnificativ în relațiile economice cu Statele Unite și că, într-un context global marcat de incertitudini, România trebuie să rămână „un partener stabil, predictibil și capabil să livreze”.
(Citește și: ”BEI a acordat finanțări de 1,6 mld. euro în România în 2025”)
***