Add Your Heading Text Here

12 mai, 2020

Ministrul Adrian Oros (foto) a anunțat marți prioritățile Ministerului Agriculturii și a cerut mediului academic, de afaceri și agricultorilor să contribuie cu idei la scrierea următorului Program național pentru Dezvoltare Rurală, încă nefinalizat. ”Nu vreau să mai aud și peste 7 ani că agricultura noastră și produsele nu sunt competitive”, a spus ministrul Oros.

Adrian Oros a prezentat marți, la conferința  #CovidAgri: Cum (re)învățăm România să se hrănească. Resetarea agriculturii și scurtarea lanțului de la producător la consumator” organizată de cursdeguvernare.ro prioritățile ministerului pe care îl conduce. Acestea sunt:

  • Sprijinirea și consolidarea mediului asociativ
  • Promovarea Camerelor agricole
  • Simplificarea procedurilor de accesare a măsurilor de sprijin
  • Dezvoltarea sistemului de învățământ agricol
  • Cercetare aplicată și conectată la nevoile procesatorilor și agricultorilor
  • Un program de management al apei, nu doar pe partea de irigații, ci lucrări de prevenire a deșertificării și lucrări de menținere a apei în sol

Ministrul Agriculturii a mai afirmat că autoritățile locale trebuie să se alăture eforturilor guvernamentale de promovare și de susținere a producătorilor român.


”Dorim să sprijinim înființarea de cooperative, care să depoziteze, să prelucreze, să proceseze, să existe valoare adăugată cât mai mare. Am avut modificări legislative pentru a încuraja această atitudine și vrem să consolidăm încrederea că toată lumea câștigă din asocierea în cooperativă”, a afirmat Adrian Oros.

În plus, ministrul crede că și consumatorii pot juca un rol determinant în acest proces.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

”Din punct de vedere al consumatorului preocupat, puteti face două lucruri: cereți produse  românești când intrați într-un magazin, iar dacă nu găsiți, căutați în alt magazin.
Apoi, trebuie să spunem și copiilor: produsele românești sunt cele mai bune. Așa vor învăța și ei să ceară produse românești Dacă facem asta, toți comercianții vor căuta să aibe pe rafturi produse românești”, a fost sfatul lui Adrian Oros.


Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Știm deja ce trebuie făcut, doar că nu e compatibil cu politicile și ideologia de capitalism liber… și nici cu obiceiul afaceriștilor de a da țepe și tunuri.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Știm deja ce trebuie făcut, doar că nu e compatibil cu politicile și ideologia de capitalism liber… și nici cu obiceiul afaceriștilor de a da țepe și tunuri.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: