După mai bine de trei ani de negocieri, statele membre ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) au aprobat miercuri un text istoric referitor la prevenirea și combaterea viitoarelor pandemii.
SUA au fost absente de la negocieri, președintele american hotărând ca țara sa să părăsească organizația.
Acordul obligă producătorii participanți să aloce 20% din producția lor în desfășurare de vaccinuri, tratamente și teste de diagnosticare către OMS, în timpul unei pandemii. Cel puțin 10% vor fi donații, iar restul vor fi achiziții rezervate la prețuri accesibile.
„Seara aceasta marchează o etapă importantă în călătoria noastră comună către o lume mai sigură”, a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, în fața delegaților, în jurul orei 04:00 (02:00 GMT). „Ați scris istorie”, le-a spus acesta, citat de Reuters.
„Într-un moment în care multilateralismul este amenințat, statele membre ale OMS s-au unit pentru a spune că vom învinge următoarea amenințare pandemică în singurul mod posibil: lucrând împreună”, a comentat Helen Clark, copreședinta Grupului independent de experți pentru pregătirea și răspunsul la pandemii.
Pentru OMS, statele sale membre „au realizat un pas important înainte în eforturile de a face lumea mai sigură în fața pandemiilor, prin elaborarea unui proiect de acord ce va fi examinat la următoarea Adunare Mondială a Sănătății din mai”.
Consens într-o lume tot mai divizată
A fost nevoie de o ultimă zi de negocieri, care s-a prelungit până târziu în noapte, înainte ca întregul text să fie aprobat. „Am terminat la 01:58 (puțin înainte de miezul nopții, GMT)”, a declarat pentru AFP un delegat, în timp ce OMS pregătea șampania.
„Ajungând la un consens cu privire la Acordul privind pandemiile, nu numai că (statele) au stabilit un acord generațional pentru a face lumea mai sigură, dar au demonstrat, de asemenea, că multilateralismul continuă să existe și că, în lumea noastră divizată, națiunile pot încă să colaboreze pentru a găsi un teren comun și un răspuns împărtășit la amenințările comune”, a remarcat directorul OMS.
La cinci ani de la începutul pandemiei de COVID-19, soldată cu milioane de decese și o economie globală devastată, acordul ar trebui să ajute la o mai bună pregătire a lumii care, potrivit OMS și experților, este departe de a fi gata să facă față unei noi pandemii.
Al doilea acord obligatoriu din istoria OMS
Aceasta este doar a doua oară în istoria de 75 de ani a OMS când țările membre au ajuns la un acord obligatoriu, primul fiind un acord privind controlul tutunului, din 2003.
Acordul, care face încă obiectul adoptării de către Adunarea Mondială a Sănătății, în luna mai, și al ratificării de către membri, abordează inegalitățile structurale privind modul în care sunt dezvoltate medicamentele și vaccinurile.
Articolul 9 impune guvernelor să elaboreze politici naționale de stabilire a condițiilor de acces în acordurile de cercetare și dezvoltare și să se asigure că medicamentele, terapiile și vaccinurile legate de pandemii sunt accesibile la nivel mondial, obligații prevăzute pentru prima dată într-un acord internațional în domeniul sănătății.
Subiectul transferului de tehnologie, motiv de nemulțumire – obligatoriu sau voluntar?
Negocierile – purtate în conferință hibridă – au evoluat, însă, mai lent decât era de așteptat, marți, după o pauză de trei zile, poticnându-se până la final de transferul de tehnologii pentru producția de produse sanitare asociate pandemiilor, în special în beneficiul țărilor în curs de dezvoltare.
Subiectul a stat la baza multor nemulțumiri exprimate de țările mai sărace în timpul pandemiei de COVID-19, când statele bogate au acaparat dozele de vaccin și teste.
Mai multe țări, în care industria farmaceutică contribuie major la economie, se opun ideii de transfer obligatoriu și insistă asupra caracterului voluntar. În cele din urmă, s-a ajuns la un consens în ceea ce privește principiul transferului de tehnologie „convenit de comun acord”.
Acest aspect, considerat unul dintre subiectele centrale ale textului, prevede, de asemenea, crearea unui „Sistem de acces la patogeni și de partajare a beneficiilor” (PABS) – produse sanitare derivate din aceștia, cum ar fi vaccinurile sau testele. Textul urmărește, totodată, extinderea accesului la aceste produse prin crearea unei rețele de aprovizionare și logistice globale.
„Acesta este un acord istoric pentru securitate sanitară, echitate și solidaritate internațională”, a declarat Anne-Claire Amprou, copreședinta organismului de negociere și ambasadoarea Franței pentru sănătate mondială. ‘Este adoptat’, a spus ea în aplauzele zgomotoase, declarându-se emoționată și obosită.
Pandemiile, „mai rele decât războaiele”
Directorul OMS s-a alăturat negociatorilor marți seara și a profitat de ocazie pentru a se adresa presei. În opinia sa, textul este „echilibrat” și aduce „un plus de echitate”.
De asemenea, Ghebreyesus a îndemnat să nu piardă din vedere esențialul: „Costul inacțiunii este mult mai mare” pentru că „virusul este cel mai rău inamic, ar putea fi mai rău decât un război”.
Negocierile s-au desfășurat în contextul unei crize a multilateralismului și a sistemului sanitar global, pe fondul unei reduceri drastice a ajutorului internațional american decisă de președintele Donald Trump, SUA fiind de departe principalul donator umanitar.
(Citește și: Raport Banca Mondială – avertisment încă din septembrie 2019: ”Există amenințarea unei pandemii cu un agent patogen respirator”. Costul pregătirii guvernelor – 1,69 dolari per persoană anual)
****