Add Your Heading Text Here

22 noiembrie, 2025

La Johannesburg, Africa de Sud, a început sâmbătă primul summit G20 organizat pe continentul african, în absența președintelui SUA, Donald Trump.

Liderul de la Casa Albă boicotează summitul, după ce a acuzat constant ţara gazdă de abuzuri şi discriminare împotriva albilor.

Pe agenda discuţiilor ce vor avea loc la Johannesburg se află subiecte-cheie pentru lumea în curs de dezvoltare: datoria ţărilor sărace, schimbările climatice și securitatea alimentară, teme în jurul cărora continentul african așteaptă un vot mai puternic.


G20 este format din 19 ţări plus Uniunea Europeană şi Uniunea Africană şi reprezintă 85% din PIB-ul global şi aproximativ două treimi din populaţia lumii.

Planul SUA pentru Ucraina perturbă agenda G20 – se pregătește o contrapropunere la Planul Casei Albe

Liderii europeni prezenţi în capitala economică sud-africană intenţionează să se întâlnească mai târziu în cursul zilei de sâmbătă pentru a discuta planul Casei Albe de a pune capăt a peste patru ani de intervenţie rusă în Ucraina. Vor participa la întrunire și reprezentanții Canadei, Japoniei și Australiei.

Aceștia vor organiza mai multe consultări pentru a adopta o contrapropunere, potrivit unor surse europene, relatează AFP.

„Lucrăm pentru a face din planul SUA ceva valoros, bazat pe discuţiile noastre anterioare”, a declarat pentru AFP o altă sursă europeană.

Cancelarul german Friedrich Merz a anunţat vineri seară că „a convenit asupra următorilor paşi” cu preşedintele american, în timpul unei conversaţii telefonice.

Declarație adoptată „prin consens”


G20 este format din 19 ţări plus Uniunea Europeană şi Uniunea Africană şi reprezintă 85% din PIB-ul global şi aproximativ două treimi din populaţia lumii.

Este un simbol al „valorii” multilateralismului în abordarea provocărilor globale, a subliniat preşedintele sud-african Cyril Ramaphosa în discursul său de deschidere. „Provocările cu care ne confruntăm pot fi rezolvate doar prin cooperare, colaborare şi parteneriate”, a declarat el.

Ramaphosa poate deja revendica o victorie pentru acest prim summit G20 organizat în Africa: o declaraţie a liderilor prezenţi a fost adoptată „prin consens” chiar la începutul reuniunii, a anunţat un înalt oficial al Ministerului Afacerilor Externe, Clayson Monyela.

Acesta este „un semnal important că multilateralismul poate obţine rezultate, şi chiar o face”, a declarat Cyril Ramaphosa.

Conform Reuters, declaraţia liderilor de la summitul G20 subliniază gravitatea schimbărilor climatice, într-un atac la adresa preşedintelui american Donald Trump, care se îndoieşte de consensul ştiinţific conform căruia încălzirea globală este cauzată de activităţile umane.


Pentru preşedinţia sa G20 din acest an, Pretoria a inclus printre priorităţile sale crearea unui grup internaţional privind inegalitatea economică, similar Panelului Interguvernamental privind Schimbările Climatice (IPCC).

Reducerea datoriilor, mineralele pentru tranziţia energetică, care sunt în abundenţă pe continentul african, şi inteligenţa artificială se află, de asemenea, pe agenda summitului, care este programat să se desfăşoare până duminică.

SUA, care va prelua președinția rotativă, au cerut să nu existe un comunicat final al acestui summit

Statele Unite s-au opus publicării unui comunicat final al G20, invocând absenţa sa de la un summit „ale cărui priorităţi intră în conflict” cu opiniile politice ale Washingtonului.

Guvernul sud-african a fost vizat de Donald Trump de la revenirea sa la Casa Albă, în special în ceea ce priveşte presupusa persecuţie a afrikanerilor, descendenţii primilor colonişti europeni.

În ultimele luni, preşedintele american a retras Statele Unite din mai multe organisme internaţionale. El a iniţiat în special a doua retragere a SUA din Acordul de la Paris privind schimbările climatice şi nu a trimis o delegaţie oficială la COP30 din Brazilia.


Orice declaraţii făcute la G20 privind schimbările climatice vor fi atent examinate, mai ales că negocierile COP30 privind clima din Brazilia sunt blocate din cauza unei eventuale foi de parcurs pentru eliminarea treptată a combustibililor fosili. UE a ridicat chiar şi posibilitatea de a merge mai departe „fără un acord”.

Duminică, la finalul summitului, Africa de Sud urmează să predea preşedinţia rotativă a G20 Statelor Unite, în cadrul unei ceremonii la care Washingtonul ar putea fi reprezentat de un diplomat aflat la post în Africa de Sud.

Administraţia Trump şi-a anunţat intenţia de a consolida accentul G20 pus pe cooperarea economică.

(Citește și: Draftul Planului de pace în Ucraina în 28 de puncte – integral)

****

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: