Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat, joi, după semnarea contractului pentru tronsonul 4 al Autostrăzii A8 Iași – Ungheni de 15,5 km, că Guvernul îşi propune finalizarea proiectului până în 2030. El arată că între Paşcani şi Ungheni, mai avem un singur tronson fără contract de execuţie semnat, iar până în toamnă ar trebui să se încheie litigiile.
„Pas important pentru finalizarea autostrăzii spre Iaşi şi pentru conectivitatea dintre România şi Republica Moldova. Astăzi s-a semnat contractul de execuţie pentru tronsonul 4 al Autostrăzii A8, care va lega România de Republica Moldova. Sunt cei 15,5 kilometri ai tronsonului Iaşi–Ungheni şi încă 5 kilometri de autostradă peste Prut, spre Chişinău”, a scris premierul interimar Ilie Bolojan pe Facebook.
Prim-ministrul interimar precizează că investiţia este finanţată prin Programul SAFE şi are o valoare de 3,57 miliarde de lei, fiind un proiect complex de infrastructură, care presupune realizarea a 14 poduri şi pasaje, 2 tunele şi 2 noduri rutiere.
„Durata de realizare este de 46 de luni, dintre care 10 luni pentru proiectare şi 36 de luni pentru execuţia lucrărilor. Ne propunem finalizarea proiectului până în 2030”, arată Bolojan.
Premierul interimar menţionează că, între Paşcani şi Ungheni, mai avem un singur tronson fără contract de execuţie semnat.
„Până în toamnă ar trebui să se încheie litigiile legate de stabilirea constructorilor. Din primăvara anului viitor, pe toate cele 4 tronsoane se va lucra.
Până în 2030, toate lucrările trebuie finalizate, conform contractului de finanţare SAFE”, spune Ilie Bolojan.
Bolojan mai anunţă că tot astăzi au fost semnate acordurile bilaterale necesare pentru implementarea acestui proiect şi pentru dezvoltarea infrastructurii de transport strategic dintre România şi Republica Moldova.
„Acordurile includ şi finanţarea podului rutier şi de autostradă de la Ungheni, aflat într-un stadiu avansat de execuţie, care va fi finalizat în toamna acestui an. Aceste investiţii înseamnă infrastructură modernă, mobilitate mai bună şi o legătură mai puternică între România şi Republica Moldova.
Mulţumesc tuturor celor implicaţi, din România şi din Republica Moldova, pentru munca depusă”, mai afirmă prim-ministrul interimar.
Conectivitate Moldova – România
Noul acord între Republica Moldova şi România prevede construirea, exploatarea şi întreţinerea infrastructurilor de transport de interes strategic, inclusiv a podului rutier de peste Prut, între localităţile Ungheni de pe ambele maluri ale Prutului. Proiectul face parte din conexiunea rutieră cu Autostrada Unirii A8 din România şi include construirea primilor kilometri de autostradă pe teritoriul Republicii Moldova, a informat Radio Chişinău.
Ministrul moldovean al Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a declarat că noul pod reprezintă unul dintre cele mai importante proiecte de conectivitate între Republica Moldova şi România din ultimii 60 de ani. Potrivit lui Vladimir Bolea, noul document, care îl înlocuieşte pe cel semnat în anul 2022, răspunde necesităţilor apărute pe parcursul implementării proiectului şi prevede extinderea investiţiilor în infrastructura conexă, precum şi valorificarea oportunităţilor de finanţare din fonduri europene.
Prin realizarea acestui proiect se va îmbunătăţi conexiunea Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, se va reduce timpul de traversare a frontierei, va fi facilitat comerţul şi vor fi create noi oportunităţi pentru investiţii şi dezvoltarea economică a regiunii Ungheni din Republica Moldova, a transmis ministrul.
Cititi si: Contractul finanțat prin SAFE pentru tronsonul 4 al A8 s-a semnat, mai rămâne de semnat Tronsonul 2
***