29 iunie, 2026

Cel mai scăzut nivel al prețurilor în anul 2025 pentru bunurile de consum și serviciile din componența consumului final al gospodăriilor populației, în cadrul statelor membre, a fost înregistrat în Bulgaria, fiind cu 37% mai mic decât media UE, urmată de România (35% sub media UE).

Indicii nivelului prețurilor exprimă câte unități din aceeași monedă sunt necesare pentru a cumpăra un volum identic de bunuri și servicii în țări diferite, pentru fiecare grupă de bunuri și servicii. În anul 2025, pentru bunurile de consum și serviciile din componența consumului final se plătesc 100 euro la nivelul Uniunii Europene, iar la cele două extreme 140 euro în Danemarca și respectiv 63 euro în Bulgaria.

Alimente și băuturi nealcoolice

În 2025, cele mai mari prețuri la alimente și băuturi nealcolice s-au înregistrat în Luxemburg (22% peste media UE) și Danemarca (21% peste media UE). La polul opus s-a situat România (20% sub medie) și Slovacia (17% sub medie)

România a fost cea mai ieftină țară pentru pâine, cereale și pentru pește, iar Slovacia a fost cea mai ieftină țară pentru carne și pentru produse lactate (lapte, brânză și ouă).

Tot România a fost cea mai ieftină țară pentru fructe, nuci și pentru legume, Spania a fost cea mai ieftină pentru uleiuri și grăsimi, iar Polonia pentru alte produse alimentare.

Nivelurile prețurilor la alimente, băuturi și tutun variază considerabil între țările UE.

Băuturile nealcoolice au fost cele mai scumpe în Irlanda, cu 37% peste media UE, și cele mai puțin scumpe în Italia, cu 18% sub medie.

Alcool și tutun

Alcoolul a fost cel mai scump în Finlanda cu 107% peste media UE, în timp ce în Italia a fost cu 18% sub medie. România este aproape de media UE cu doar 3% sub acest nivel.

Pentru tutun, cele mai mari prețuri au fost consemnate în Irlanda (cu 162% peste media UE), în timp ce cele mai mici au fost înregistrate în Bulgaria (cu 50% sub medie). În România tutunul a fost mai ieftin cu 13% față de medie.

Locuință și îmbrăcăminte

La îmbrăcăminte, România este a treia țară, cu cele mai ieftine haine (cu 13% sub media UE), după Bulgaria (22%) și Ungaria (15%). La acest capitol, Danemarca este pe primul loc cu 32% peste media UE.

Însă la încălțăminte, România este fosrte aproape de medie (1% sub UE), în timp ce în Bulgaria prețurile sunt cu 20% mai mici decât media UE.

Cea mai ieftină mobilă se poate cumpăra din Bulgaria (36% sub media UE), îm timp ce în România mobila costă cu 16% mai puțin ca în UE.

În privința aparatelor electrocasnice, cele mai ieftine se găsesc în Lituania (10% sub media UE), urmată de România (8% sub medie). Cele mai scumpe se cumpărau anul trecut în Danemarca cu 34% peste medie.

Transport personal și servicii

Dispersia prețurilor pentru echipamentele de transport personal nu a fost foarte semnificativă în 2025. Printre țările UE, Danemarca s-a remarcat printr-un indice ridicat al prețurilor pentru această categorie. Acest lucru se datorează nivelurilor ridicate de impozitare a autoturismelor. Cel mai scăzut nivel de preț pentru acest grup de produse a fost constatat în Slovacia.

Dispersia prețurilor a fost semnificativ mai mare în celelalte trei categorii de servicii (servicii de transport, comunicații, precum și restaurante și hoteluri). În general, prețurile serviciilor tind să prezinte diferențe mai mari între țări decât prețurile bunurilor, datorită ponderii mai mari a forței de muncă în servicii și dispersiei ridicate a salariilor între țări.

În ceea ce privește serviciile de transport, în 2025, Danemarca a raportat cele mai mari prețuri dintre țările UE. Cel mai scăzut nivel de preț dintre țările UE a fost observat în Bulgaria.

Cel mai ridicat nivel de preț pentru comunicații din UE a fost constatat în Belgia, iar cel mai scăzut în România.

Danemarca s-a remarcat prin cele mai scumpe restaurante și hoteluri din UE, în timp ce cele mai mici prețuri pentru aceste servicii au fost observate în Bulgaria.

Indicii de volum ai PIB pe locuitor

România alături de Croația înregistrează o valoare a indicelui de volum al PIB pe locuitor, calculat pe baza Parității Puterii de Cumpărare (PPC), care le situează la nivelul de 78% față de media Uniunii Europene, urmate de Ungaria, cu 76% față de media UE.

Cea mai mică valoare a Produsului Intern Brut pe locuitor, în anul 2025, a fost înregistrată de Bulgaria și Grecia, cu 32% sub media UE.

Cel mai ridicat nivel al PIB-ului pe locuitor din Uniunea Europeană a fost înregistrat de Luxemburg, acesta depășind media UE cu 139%. Acest fapt se explică parțial prin aceea că un număr mare de cetățeni străini au o pondere crescută în forța de muncă totală a țării și contribuie la realizarea PIB-ului, dar nu fac parte din populația rezidentă.

Indicii de volum ai PIB pe locuitor (UE 27=100), în anul 2025

Cititi si: Studiu UNSAR: O gospodărie nu dispune de necesarul mediu de 165.400 lei pentru a traversa o situație dificilă – boală, accident, deces

***



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: