11 aprilie, 2026

Capsula Orion a misiunii Artemis II a amerizat cu succes în Oceanul Pacific, în largul coastei oraşului San Diego, după călătoria istorică de 10 zile pe care cei patru astronauţi de la bord au făcut-o până la Lună şi înapoi.

Nava spaţială a amerizat la ora locală 17:07 (sâmbătă, 03:07ora României), după o călătorie de 10 zile în jurul Lunii şi înapoi.

Comandantul Reid Wiseman, pilotul Victor Glover şi specialistul de misiune Christina Koch de la NASA, precum şi Jeremy Hansen de la Agenţia Spaţială Canadiană, tocmai au devenit primii oameni care au călătorit până la Lună şi s-au întors în siguranţă pe Pământ, după echipajul misiunii Apollo 17 din decembrie 1970.

Călătoria echipajului misiunii Artemis II, până la Lună, ocolind-o şi trecând în premieră istorică în partea ei întunecată, care nu se vede de pe Pământ, apoi revenirea pe Pământ a însemnat o distanţă parcursă de 1.117.659 km.

Pe 6 aprilie, nava spaţială a atins distanţa maximă faţă de Pământ – 406.771 km  – în timpul survolului lunar, doborând recordul anterior pentru cea mai mare distanţă parcursă vreodată de oameni în spaţiu.

Misiunea a durat zece zile şi pregăteşte o nouă misiune de aselenizare, prima după mai bine de jumătate de secol.

După amerizare, comandantul misiunii Artemis II, Reid Wiseman, a transmis că starea echipajului este bună. „Ce călătorie! Suntem în stare stabilă. Toţi cei patru membri ai echipajului sunt în regulă”, a declarat Wiseman, confirmând că toţi cei patru astronauţi se simt bine după ce au trecut prin dificila etapă a reintrării în atmosfera Pământului.

Prima aselenizare cu echipaj uman după 1972, în 2028

Progresele în știința lunară s-au bazat de obicei pe sateliți care orbitează Luna și pe observații de pe Pământ. Dar survolul selenar de șase ore al echipajului a oferit un flux în timp real de date științifice obținute prin ochii echipajului, permițând discuții rare între echipele de la sol și colegii lor aflați la peste 400.000 de kilometri distanță, în spațiul cosmic.

Oamenii de știință consideră misiunea Artemis 2 a NASA ca un pas important în dezlegarea misterelor despre formarea Sistemului Solar. Luna, a declarat specialistul misiunii Artemis 2, Christina Koch, înainte de lansarea în spațiu săptămâna trecută, este o ‘placă martor’ a formării Sistemului Solar, citat de Agerpres.

Următoarea misiune, Artemis 3, va implica un test de andocare pe orbita joasă a Pământului între capsula Orion și ambele module de aselenizare pe care NASA intenționează să le folosească pentru a-și trimite astronauții pe Lună în misiuni ulterioare.

Artemis 4, planificată pentru 2028, ar fi prima aselenizare cu echipaj uman a programului și prima de la Apollo 17 din 1972.

(Citește și: Astronauții Artemis II stabilesc un record istoric de distanță față de Pământ)

****



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: