Astronauții Artemis II stabilesc un record istoric de distanță față de Pământ
Astronauții misiunii Artemis II au stabilit un nou record, ajungând la cea mai mare distanță față de Pământ atinsă vreodată de oameni, în a cincea

NASA se pregătește să trimită din nou astronauți spre Lună, pentru prima dată după mai bine de o jumătate de secol, în cadrul misiunii Artemis
Un nou combustibil pentru motoare de rachetă cu reactor nuclear a fost testat de compania Geneal Atomics şi de NASA la începutul acestei luni, la
Astrobotic Technology, compania care a dezvoltat Peregrine, primul modul de aterizare lunară lansat din Statele Unite în ultimele cinci decenii, a anunțat luni abandonarea încercării
NASA a restabilit complet contactul cu sonda sa pierdută Voyager 2, cu câteva luni mai devreme decât se estimase inițial, a anunţat agenţia spaţială americană.
Mai mulți astronauți vor fi prezenţi în perioada 11 – 14 iunie la Bucureşti pentru a lua parte la evenimentul AIM Higher România, organizat de