Bugetul pentru 2026 a fost adoptat vineri, în Parlament, cu 319 voturi ”pentru”, 104 voturi ”împotrivă” și o abţinere. Doi parlamentari nu au votat. AUR a anunțat, imediat după adoptare, că va ataca legea la CCR.
”Bugetul reprezintă şi centura de siguranţă pe care o avem în faţa unor derapaje nedorite. Astfel, nimeni nu va putea arunca la coş efortul românilor, făcut în ultimele luni, şi risipi finanţele publice”, a declarat premierul Bolojan, la finalul votului.
”Mă adresez şi cetăţenilor României cărora le mulţumesc pentru eforturile şi înţelegerea pe care au dovedit-o în această perioadă şi îi asigur că acest buget asigură investiţiile necesare pentru continuarea lucrărilor publice mari şi cele locale din România, că asigură fondurile necesare pentru funcţionarea instituţiilor publice, pentru plata salariilor, pensiilor şi tuturor formelor de sprijin pentru cei care au nevoie de asta”, a mai spus Ilie Bolojan.
De asemenea, a fost aprobată și Legea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Dezbaterile au început joi seară, în plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului, după un blocaj în comisiile de buget-finanţe, care a prelungit adoptarea bugetului cu o zi.
Discursurile au fost pline de atacuri între politicieni, inclusiv între ldieri ai coaliției de guvernare.
Sorin Grindeanu: Lipsa de dialog, încăpăţânarea şi ameninţările cu demisia nu funcţionează
Sorin Grindeanu i-a transmis premierului că ”încăpăţânarea şi ameninţările cu demisia nu funcţionează”.
În opinia liderului PSD, în ultimele zile nu a fost o luptă politică, ci o încrâncenare ”absurdă”, miza fiind de numai 0,04% din bugetul ţării (impactul Pachetului social de care social-democrații au condiționat votarea bugetului).
”Partidul Social Democrat va vota bugetul României. S-a întârziat deja nepermis de mult. Dar va vota un buget în care am ţinut cont şi de cei mai vulnerabili dintre români”, a spus Sorin Grindeanu.
România se află din 2020 sub deficit excesiv şi situaţia trebuia corectată până în acest moment, iar scăderea deficitului nu se poate realiza salvându-i pe români pe banii lor.
”Răbdarea noastră a atins o limită! De zece luni de zile ne-am transformat într-un scut social la măsurile contabile de austeritate. Aşa am reuşit să creştem salariul minim. Aşa am reuşit să plafonăm din nou preţul la gaze. Aşa am reuşit să continuăm investiţiile locale şi să nu băgăm în faliment mii de firme româneşti”, a afirmat Grindeanu.
”Apelând la metodele trecutului – vă amintiţi reformele cu ranga, nu poţi spera că vei obţine alte rezultate decât cele de atunci. Adică un mare zero. Lipsa de dialog, încăpăţânarea şi ameninţările cu demisia nu funcţionează. Direcţia trebuie schimbată, cu o nouă abordare. Românii n-au nevoie să fie certaţi în fiecare zi, ci încurajaţi”, a a adăugat președintele PSD.
Ținta sa a fost premierul Bolojan, căruia i-a transmis, de la tribuna Parlamentului, că ”stabilitatea nu înseamnă să stăm toţi uniţi şi umili în jurul marelui conducător”. ”Eu nu vreau stabilitate ca în Rusia şi Coreea de Nord. Eu cred că stabilitatea înseamnă să îţi respecţi partenerii”, a adăugat Sorin Grindeanu.
Replica premierului Bolojan: Uitându-mă la colegii mei din Guvern şi mai ales la colegii din PSD, mi-e ruşine uneori de ruşinea lor
Premierul Ilie Bolojan a răspuns susținând că îi este ruşine, uitându-se la colegii din PSD, mai ales la cei din Guvern, pentru situaţia în care sunt puşi de către conducerea PSD. ”Dacă nu îi cunoşteam pe vorbitori nu ştiam cine este în guvernare şi cine este în opoziţie”.
”Aş putea să dau replici, dar uitându-mă la colegii mei din Guvern şi mai ales la colegii din PSD, mi-e ruşine uneori de ruşinea lor şi de situaţiile în care sunt puşi. Şi vă spun la modul deschis, niciodată, nici într-o coaliţie, nici într-o entitate, într-o companie, într-un partid nu se poate face nimic fără respect şi colegialitate. Asta e valabil în orice situaţie”.
”Cât timp sunt premierul României, înainte de a fi membru a unui partid politic, am această responsabilitate pentru ţara noastră şi vă îndemn pe toţi să votaţi acest buget. România are nevoie de un buget pentru a putea funcţiona în bune condiţii”, a mai spus Ilie Bolojan.
George Simion: Grindeanu nu mai ştie dacă este în opoziţie sau la putere şi pretinde că este cumva Robin Hood care ia de la miliardarii României
George Simion a acuzat și el poziția lui Sorin Grindeanu, care nu mai ştie dacă este în opoziţie sau la putere ”şi pretinde că este cumva Robin Hood care ia de la miliardarii României”.
”Am vaga impresie că am asistat iarăşi la un episod de amnezie din asta colectivă din partea domnului Grindeanu. Că nu mai ştie dacă este în opoziţie sau la putere şi pretinde că este cumva Robin Hood care ia de la miliardarii României, cei cu maşini de epocă. Domnul Grindeanu, nu ştiu dacă aveţi ceasul la mână sau l-aţi băgat în buzunar? Domnul Grindeanu, nu ştiu dacă miliardarii României cu maşini de epocă sunt miliardarii aia răi şi miliardarii României care vă plimbau cu avioanele la Monte Carlo sunt ăia bunii. Robin Hood, care ia de la bogaţi şi de la săraci de fapt în realitatea din România, este reprezentat de Grindeanu-Baba şi cei 40 de hoţi”, a declarat George Simion.
Bugetul, construit pe un deficit de 6,2% din PIB
Proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2026 este construit pe o creștere economică estimată la 1% și pe un produs intern brut de 2.045,2 miliarde lei, potrivit unui comunicat oficial al Executivului. Proiectul urmează să fie transmis Parlamentului pentru dezbatere și adoptare.
Conform cadrului macroeconomic care stă la baza bugetului, inflația medie anuală este estimată la 6,5%, iar câștigul salarial mediu net lunar ar urma să crească cu 5,5%. Deflatorul PIB este prognozat la 6,1%.
Veniturile totale ale bugetului general consolidat sunt estimate la 736,5 miliarde lei, în timp ce cheltuielile sunt prognozate la 864,3 miliarde lei, echivalentul a 42,3% din PIB. Deficitul bugetar este estimat la 127,7 miliarde lei, respectiv 6,2% din PIB.
Executivul afirmă că principalele obiective ale construcției bugetare vizează consolidarea sustenabilității finanțelor publice, menținerea unui ritm ridicat al investițiilor publice, asigurarea predictibilității fiscale, susținerea mediului de afaceri și stabilitatea economică pe termen lung.
Bugetul pentru 2026 pune accent pe investiții, volumul total al acestora fiind estimat la aproximativ 164 miliarde lei, cu aproape 25,8 miliarde lei mai mult decât în 2025. Ponderea investițiilor ajunge astfel la peste 8% din PIB, comparativ cu 7,2% în anul precedent.
(Citește și: Video / Premierul Bolojan: „Bugetul nu trebuie să fie prilej de demagogie, de populism, de deraiere de la obiectivele pe care noi înșine, ca țară, ni le-am stabilit”, „Uitându-mă la colegii din Guvern, mi-e rușine uneori de rușinea lor”)
****