Indicii BVB au încheiat pe scădere ședința bursieră de luni, prima a săptămânii, cu o scădere de 1,2% a BET, referința pieței locale. Valoarea tranzacțiilor a fost de aproape 98 milioane de lei, din care aproximativ 68,8 milioane reprezintă rulajul cu acțiuni, în scădere față de săptămâna trecută.
Cele mai tranzacționate acțiuni au fost cele ale OMV Petrom (SNP) și Banca Transilvania, care au cumulat tranzacții de peste 32 milioane de lei. ETF-ul BET PATRIA-TRADEVILLE,ce urmărește evoluția indicelui BET, e pe locul al treilea pe podiumul zilei în materie de valoare a tranzacțiilor, cu 5,51 milioane de lei.

În același timp, la ora închiderii bursei locale (18:00), piețele bursiere internaționale erau pe o tendință de recuperare a pierderilor în contextul în care prețul petrolului Brent a coborât – cel puțin pentru moment – sub pragul de 100 de dolari/baril. DAX indicele bursei de la Frankfurt, înregistra o scădere de -0,5% la ora 18:15, ora României, în temperare de la o scădere de peste 2 procente la deschidere.
BET rămâne sub media mobilă simplă de 20 de zile, după raliul din banda Bollinger inferioară, care a dat semnal de ”supravânzare”
De notat că BET rămâne atât sub media mobilă simplă de 20 de zile, ce ar putea acționa ca rezistență.
În plus, piețele bursiere americane se tranzacționau și ele cu o revenire puternică, luni, mai ales după debutul oficial al ședinței de tranzacționare, cu deprecieri de doar -0,8% pentru Dow Jones Industrial Average și de -0,4% pentru S&P 500 la ora 18:15, ora României.
Piața americană continuă să se tranzacționeze cu rotații mari între sectoare, dar manifestarea tendinței generale actuale indică un ”topping-process” care a avut deja loc, respectiv o corecție mai însemnată și volatilă care se va manifesta în acest an (posibil 20%-35%).
Scăderile din ultima săptămână au venit în contextul închiderii Strâmtorii Ormuz, a semnalelor de la Washington că campania militară împotriva Iranului ar putea dura săptămâni și a extinderii conflictului către milițiile teroriste sprijinite de Iran și către instalațiile energetice din Golf și din Iran.
(Citește și: ”LIVE Conflictul din Orientul Mijlociu, ziua a 10-a. Iranul a lansat o nou rachetă spre Turcia și a lovit singura rafinărie din Bahrain. Arabia Saudită condamnă atacurile iraniene asupra statelor din Golf”)
(Citește și: ”Cât de expusă e Europa la blocajul din Ormuz: 6% din importurile UE de petrol și 9% din cele de gaz trec prin Strâmtoare – Depozitele de gaz sunt mai mult goale după iarna geroasă”)
(Citește și: ”UPDATE / Se intensifică ieșirile de capitaluri din România – Dobânda pe 10 ani crește la 7,1%. Partea pozitivă: Băncile au în continuare zeci de miliarde excedent de lichiditate pentru a finanța deficitul”)
***