Stadiul implementării reformelor și investițiilor asumate de România prin PNRR a fost analizat vineri, la Palatul Victoria, într-o ședința de lucru convocată de prim-ministrul Ilie Bolojan cu ministerele coordonatoare, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului.
Potrivit Guvernului, România a încasat până acum, din alocarea PNRR, 10,72 miliarde de euro, din care 6,4 miliarde de euro pe componenta de granturi. Banii încasați până acum din PNRR reprezintă doar jumătate din alocarea totală, redusă și așa de la o valoare aproximativă de 27 miliarde de euro.
Fiecare minister coordonator de reformă va transmite MIPE un calendar privind implementarea reformelor
Această nouă reuniune de lucru a avut loc în contextul în care, la ședința Comitetului Interministerial de Coordonare a PNRR din 23 februarie 2026, prim-ministrul Ilie Bolojan a cerut ministerelor accelerarea ritmului de lucru și o mai bună coordonare pentru depășirea eventualelor blocaje de natură administrativă, arată Guvernul.
”Astfel, la întâlnirea de astăzi a fost analizată în detaliu evoluția fiecărui proiect de reformă și de investiții din domeniile energie, transporturi, agricultură, dezvoltare, sănătate, mediu și au fost identificate soluții pentru implementarea lor în termenele agreate cu reprezentanții Comisie Europene. Fiecare minister coordonator de reformă va transmite Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene un calendar privind implementarea proiectelor, astfel încât, la nivelul Guvernului, să existe un tablou de bord, permanent actualizat, care să reflecte stadiul îndeplinirii fiecărui angajament. După finalizarea de către MIPE, acest tablou de bord va fi prezentat public”, a transmis Guvernul.
Anumite proiecte de reformă vor intra în circuitul legislativ din Parlament în procedură de urgență
În același timp, pentru proiectele de reformă care implică adoptarea unor proiecte de lege, pentru care este necesar votul Parlamentului, s-a stabilit ca ministerele inițiatoare să le promoveze în Guvern până în luna mai, iar după adoptare de către Executiv să fie transmise Legislativului cu solicitarea de a fi dezbătute și aprobate în procedură de urgență.

”În ceea ce privește celelalte reforme care necesită adoptare prin alt tip de act normativ, ministerele vor colabora strâns pentru elaborarea, avizare și acomodarea punctelor de vedere astfel încât acestea să fie aprobate în termenele stabilite. În ceea ce privește proiectele de investiții reconfirmate de miniștrii în exercițiu pentru a fi susținute prin PNRR, la nivelul Ministerului Finanțelor există și vor fi în continuare sumele aferente, respectiv co-finanțări și alte cheltuieli eligibile.
Ministerele vor continua să colaboreze strâns atât pe linie instituțională, cât și în relația cu contractorii pentru a accelera ritmul de lucru și a finaliza în bune condiții proiectele de reformă și investiții asumate prin PNRR”, a mai transmis Guvernul.
România a încasat până acum doar jumătate din banii din PNRR
Până la data de 23 februarie 2026, România a absorbit peste jumătate din valoarea totală PNRR, respectiv 50,08%. Astfel, țara noastră a primit în total suma de 10.722.201.578 euro (din care 6.402.360.157 euro pentru componenta de asistență financiară nerambursabilă și 4.319.841.421 euro pentru componenta de asistență financiară rambursabilă), sumă care include pre-finanțarea și sumele încasate pentru Cererea de plată nr. 1, pentru Cererea de plată nr. 2, și parțial pentru Cererea de plată nr. 3.
Guvernul mai transmite că Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de coordonator național, alături de celelalte instituții guvernamentale care au calitatea de coordonatori de reforme și/sau investiții, fac eforturi pentru a respecta termenii negociați cu Comisia Europeană.
La ședința de lucru de la Palatul Victoria, împreună cu premierul Ilie Bolojan au participat vicepremierii Oana Gheorghiu, Marian Neacșu, Tánczos Barna, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ciprian-Constantin Șerban, ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, secretarul general al Guvernului, Radu Oprea.
(Citește și: Video / Ilie Bolojan, la Bruxelles: Ținta de deficit, confirmată – ”2026 va fi un vârf al investițiilor din bani europeni”- Negocieri pentru 2,5 mld. euro din cererea 4 și restanțele din cererea 3)
(Citește și: Dragoș Pîslaru: ”Cererea de plată 4 din PNRR este în valoare de 2,6 mld. euro, consider că o vom primi integral”. Ce se întâmplă cu restanțele din cererea de plată 3)
(Citește și: Decizia CCR: Reforma pensiilor speciale în Justiție este constituțională. Încep demersurile de recuperare a banilor din jalonul PNRR aferent)
***