Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă seară că va majora la 15% tariful global pe care îl anunțase vineri, după hotărârea prin care Curtea Supremă a SUA i-a anulat o parte din taxele vamale, scriu agențiile internaționale de presă.
„În calitate de Președinte al Statelor Unite ale Americii, voi ridica, cu efect imediat, tariful mondial de 10% aplicat țărilor, printre care multe care au «jefuit» SUA timp de decenii, la nivelul pe deplin permis și testat juridic de 15”, a anunțat Trump, sâmbătă, într-o postare pe rețelele sociale, citat de Bloomberg.
Vineri, Curtea Supremă a SUA a anulat taxele vamale introduse de administrația Trump prin intermediul International Emergency Economic Powers Act (IEEPA), stabilind că modul în care a interpretat-o încalcă atribuțiile Congresului, potrivit Reuters.
Președintele american i-a criticat vineri seară pe cei 6 judecători ai Curții Supreme care i-au blocat utilizarea tarifelor vamale, numindu-i ”o rușine pentru națiune”. Trump a criticat și faptul că judecătorii Curții nu discută în motivările lor și nu dau indicații despre ce ar urma să se întâmple cu banii deja încasați din tarife, aproximativ 175 miliarde de dolari. Președintele american a dat de înțeles că sumele nu vor fi rambursate, organizațiile trebuind să lupte pentru rambursarea sumelor în instanță, ”cel mai probabil ani de zile”.
Rata tarifară medie crește – Guvernul SUA va încasa și mai mult din taxele vamale
Într-o conferință de presă, vineri seară, după hotărârea instanței, Trump a spus că are la dispoziție alte instrumente, în afară de IEEPA, pentru a menține în vigoare politicile sale tarifare și a anunțat o taxă vamală globală de 10%, în temeiul secțiunii 122 din Legea comerțului din 1975.
Această taxă vamală va fi în vigoare pe o durată de 150 de zile, cu posibilitatea reînnoirii, iar ea nu poate depăși nivelul de 15%. La 10%, tarifele de import în SUA ar fi scăzut pentru majoritatea țărilor – țările UE aveau aplicat, înainte de hotărârea instanței, un tarif de 15%, în timp ce țări precum India și cele asiatice aveau anterior exporturile către SUA taxate la o rată de 18-19%.
Trump a anunțat vineri seară și începerea unor investigații comerciale la finalul cărora administrația va putea reimpune tarifele aflate în vigoare înaintea hotărârii Curții Supreme, astfel încât să nu existe doar un tarif general global. Pe lângă tariful general global mai sunt în vigoare și tarife sectoriale.
De notat că secțiunea 122 nu a mai fost folosită până acum, așa că nu există deocamdată o interpretare a instanțelor asupra textului.
(Citește și: ”UPDATE / Curtea Supremă a SUA anulează tarifele globale impuse de administrația Trump, invocând un ”vid legislativ”. Administrația are un plan B pentru a echilibra balanța comercială”)
(Citește și: ”UE cere clarificări și predictibilitate după anularea tarifelor SUA. Administrația Trump a reimpus tarifele pentru 150 de zile”)
(Citește și: ”Trump, în China la final de martie: armistițiul comercial și deficitul SUA–China, pe agenda întâlnirii cu Xi”)
***