15 februarie, 2026

Banca Centrală Europeană (BCE) a anunțat sâmbătă că va extinde accesul la mecanismul său de lichiditate în euro pentru băncile centrale din întreaga lume, într-o mișcare menită să consolideze rolul global al monedei unice, potrivit AFP.

Mecanismul de backstop, care oferă finanțare în perioade de stres financiar extrem, este în prezent disponibil doar pentru un număr restrâns de bănci centrale.

Noua facilitate va extinde acest acces către băncile centrale din întreaga lume, cu condiția să îndeplinească anumite criterii.


„BCE trebuie să fie pregătită pentru un mediu mai volatil”, a declarat șefa BCE, Christine Lagarde (foto), într-un discurs la Conferința de Securitate de la München.

Tensiunile geopolitice și presiunile asupra lanțurilor de aprovizionare vor crește stresul de pe piețele financiare

„Pe măsură ce politica industrială devine mai asertivă, tensiunile geopolitice cresc, iar lanțurile de aprovizionare sunt perturbate, stresul pe piețele financiare este probabil să devină mai frecvent.”

BCE vrea să prevină ca aceste tensiuni să ducă la vânzări forțate de titluri denominate în euro, motiv pentru care intenționează să garanteze băncilor centrale că lichiditatea în euro va fi disponibilă atunci când va fi necesar, a spus ea.

„Disponibilitatea unui creditor de ultimă instanță pentru băncile centrale din întreaga lume sporește încrederea de a investi, împrumuta și tranzacționa în euro, știind că accesul va fi asigurat în timpul perturbărilor pieței”, a adăugat ea.

În contextul deprecierii constante a dolarului din ultima perioadă, Lagarde a menționat în repetate rânduri posibilitatea creșterii rolului euro.


Noul sistem va fi introdus începând cu trimestrul al treilea al anului 2026.

Facilitatea, cunoscută sub denumirea de „repo lines”, a fost introdusă temporar în 2020, în timpul pandemiei de coronavirus.

Ea a fost utilizată din nou după invazia Rusiei în Ucraina în 2022 pentru a furniza lichiditate în euro pentru câteva bănci centrale din afara zonei euro.

(Citește și: ”Christine Lagarde, BCE: Momentul „euro global” al Europei”)

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: