Când fondurile structurale și de coeziune (banii „clasici” din bugetul UE, în special pentru infrastructură, dezvoltare regională, capital uman) cresc cu un punct procentual din PIB într‑un an, viteza de creștere a PIB‑ului României (și a altor 11 state din regiune analizate) urcă, în medie, cu circa 0,5 puncte procentuale chiar în anul respectiv, potrivit unui studiu realizat de experții Băncii Naționale a României (BNR).
Amploarea efectului este însă puternic condiționată de calitatea instituțiilor și de capacitatea de implementare a proiectelor.
Din calculele cercetătorilor BNR mai reiese că în perioada 2022–2024, grație PNRR și fondurilor NGEU asociate, creșterea PIB real a României a fost, cumulat, cu până la 1,2 puncte procentuale mai mare decât ar fi fost în absența acestor fonduri.
Din estimările lor, programul SAFE ar putea genera (dacă banii sunt absorbiți și orientați și către dezvoltarea industriei) o creștere suplimentară cumulată de 1,4–3,5 puncte procentuale din PIB în 2026–2030.
În cazul fondurilor de coeziune, calculele specialiștilor BNR arată că, dacă într‑un an economia ar fi crescut cu 3%, dar statul reușește să atragă fonduri suplimentare de 1% din PIB, rata de creștere poate urca spre 3,5% în acel an. În plus, după câțiva ani câștigul total poate ajunge spre 4,2–4,3% față de scenariul fără acele fonduri.
Totuși, autorii subliniază că nu este de ajuns să „curgă” bani europeni: contează foarte mult calitatea instituțiilor – cât de bine funcționează administrația, cât de redusă e corupția, cât de eficiente sunt procedurile.
Estimările arată că același volum de fonduri europene poate avea un efect aproape nul în economii cu instituții slabe, dar un efect semnificativ în țări cu guvernare și stat de drept mai solide. În modelul lor, pentru un pachet de fonduri echivalent cu 1% din PIB, impactul contemporan asupra PIB‑ului pe locuitor este de numai 0,11 puncte procentuale în medie, însă, condiționat de o calitate instituțională bună (un scor ridicat la „controlul corupției”), efectul urcă până la 0,64 puncte procentuale.
PNRR a sprijinit creșterea economică a României cu 1,2 pp în perioada 2022-2024
În 2022–2024, România a cheltuit din PNRR aproximativ 1,6% din PIB și, pe baza unei comparații cu un „dublu” statistic (un mix de țări similare cu absorbție mică), rezultă că PIB-ul a fost cu până la 1,2 puncte procentuale mai mare decât ar fi fost fără PNRR.
La nivel regional, efectele pozitive apar mai puternic în regiunile mai puțin dezvoltate – Sud‑Muntenia, Sud‑Vest Oltenia, Sud‑Est – unde PIB‑ul pe locuitor estimat în 2023 este cu 5–10% peste nivelul „sintetic” calculat fără impact PNRR, în timp ce regiunea București‑Ilfov are un câștig relativ și mai mare, dar acolo nivelul de dezvoltare era deja ridicat.
Astfel, PNRR a acționat atât ca motor de creștere, dar „pare a fi avut, într-o anumită măsură, un efect în sensul sprijinirii procesului de convergență reală”, potrivit autorilor.
Dacă România reușește să mai absoarbă integral ce a rămas din PNRR până în 2026 (circa 2,7% din PIB), studiul estimează că numai în 2026 creșterea PIB ar putea fi cu peste 1 punct procentual mai mare decât fără aceste fonduri.
Încheierea PNRR în 2026 riscă să devină un „șoc investițional”/ Lecțiile lui 2024
Studiul avertizează că încheierea PNRR în 2026 va reprezenta un potențial „șoc investițional”, cu efecte negative asupra creșterii economice, finanțării deficitului de cont curent și sustenabilității finanțelor publice.
Finalul PNRR înseamnă pierderea unui flux important de finanțare „ieftină” – în special granturi – care a permis menținerea investițiilor publice ridicate fără o creștere proporțională a datoriei publice.
Când un asemenea flux se oprește brusc, statul are trei opțiuni: să reducă investițiile, acceptând o creștere mai slabă; să le continue pe datorie, mărind deficitul bugetar și datoria externă; sau să taie alte cheltuieli/crească taxe pentru a face loc investițiilor în buget.
Un episod similar a fost deja vizibil în 2024, după terminarea efectivă a exercițiului 2014–2020: dinamica PIB real a scăzut de la 2,3% la 0,9% deși politica fiscală a fost stimulativă, iar contribuția formării brute de capital fix la creștere a devenit negativă, în principal pentru că fluxul de investiții finanțate din fonduri UE s‑a redus sever și investițiile private nu au compensat suficient
SAFE, un „continuator” parțial al PNRR
În acest context, autorii au analizat impactul potențial al programului SAFE, un posibil amortizor al șocului de după PNRR.
SAFE este un instrument de împrumuturi pe termen lung, în condiții avantajoase, orientate spre apărare și proiecte cu relevanță strategică (inclusiv infrastructură duală, de exemplu tronsoane ale autostrăzilor A7 și A8). România are o alocare provizorie de circa 4,7% din PIB-ul 2024, adică aproximativ 16,7 miliarde de euro.
Spre deosebire de granturile PNRR, acești bani vor apărea însă în datoria publică și în deficit, dacă nu se activează clauze speciale care să permită o abatere temporară de la obiectivele fiscale.
Autorii au avut în vedere un scenariu relativ optimist, în care România absoarbe integral alocarea SAFE între 2026 și 2030, cu un profil de creștere treptată a sumelor utilizate (începând cu circa 1,1 miliarde euro în 2026 și ajungând la 4,8 miliarde euro anual în 2029–2030) și cu o structură de cheltuieli orientată nu doar spre importuri de echipamente militare, ci și spre dezvoltarea capacităților interne de producție și infrastructură.
Folosind multiplicatorii estimați pentru fondurile structurale și de coeziune, rezultă că SAFE ar putea adăuga la creșterea anuală a PIB:
- 0,03–0,1 puncte procentuale la creștere în 2026,
- până la 0,5–1,2 puncte procentuale pe an în 2030.
În total, din calculele specialiștilor BNR rezultă o creștere suplimentară cumulată de 1,4–3,5 puncte procentuale din PIB în 2026–2030.
(Citește și: ”Raport ING: Evoluția datoriei publice a României arată că măsurile de consolidare fiscală țin de aritmetică, nu de politică”)
***
Urmărește-ne pe Google News
