Franța privește cu admirație, dar și cu neliniște, cum Germania investește resurse într-o reînarmare istorică, dezechilibrând echilibrele tradiționale de pe continent, potrivit unei analize Bloomberg.
Berlinul face exact ceea ce a fost convenit de Alianța Nord-Atlantică pentru apărare și securitate: s-a angajat să cheltuiască mai mult de 500 de miliarde de euro pentru apărare până în 2029, atingând obiectivul NATO de a investi 3,5% din PIB în forțele militare cu șase ani mai devreme decât solicita alianța.
Totuși, chiar dacă NATO laudă creșterea puterii militare a Germaniei, oficialii din unele capitale europene încep să aibă dubii cu privire la reapariția Bundeswehr-ului ca putere dominantă — mai ales pe fondul faptului că un partid naționalist de extremă dreaptă atinge ratinguri record în Germania, reaprinzând temeri că un guvern pro-european nu poate fi garantat.
În Franța, care are una dintre cele mai puternice armate din Europa și singura capacitate nucleară dezvoltată intern, atmosfera este schizofrenică, susține publicația. Pe de o parte, există ușurare că Germania face mai mult pentru apărare. Dar există și anxietate că industria germană va depăși sectorul francez de apărare, pe măsură ce Parisul realizează cât de mult poate cheltui Berlinul.
Patru oficiali francezi, care au dori să rămână anonimi, au declarat că există un sentiment general de neliniște legat de creșterea puterii militare a Germaniei și de capitalul politic care vine odată cu aceasta.
Echilibrul anterior – Franța putere geopolitică și Germania putere economică – pare a se destrăma
Având în vedere rolul Germaniei în conflictele europene anterioare, aceasta a fost mulțumită să ocupe un loc secundar în politică, chiar dacă economia sa câștiga avânt, a spus Claudia Major, vicepreședinte senior al German Marshall Fund. Pe măsură ce reînarmarea apropie centrul de greutate al continentului tot mai mult de Berlin, Franța resimte tot mai multă neliniște, a adăugat ea.
„Există un echilibru larg acceptat în Europa conform căruia Franța ar fi puterea geopolitică, iar Germania puterea economică,” a spus Major. „Germania nu dorea să fie un gigant politic. Acum Germania face ambele, și mai încearcă să își înrădăcineze noua putere în Europa. Aceasta pune Franța într-o poziție dificilă. Anxietatea lor spune mai multe despre Franța decât despre Germania.”
Sub conducerea cancelarului Friedrich Merz, Germania a abolit de facto limitele stricte de îndatorare pentru cheltuielile de apărare, pentru a elibera un flux fără precedent de fonduri pentru reînarmare și pentru a descuraja o Rusie tot mai ostilă.
Cu siguranță, creșterea capacității militare a Germaniei este strâns coordonată cu aliații și integrată într-un cadru internațional de cooperare. Într-o vizită la Berlin în decembrie, secretarul general NATO, Mark Rutte, nu a contenit să laude Germania: „Acesta este exact genul de hotărâre de care avem nevoie pentru a ne asigura securitatea. Germania conduce prin exemplu.”
Cooperarea Germaniei în domeniul apărării cu Franța rămâne complicată
Totuși, când fostul cancelar german Olaf Scholz a prezentat unul dintre proiectele sale de apărare emblematice, Inițiativa European Sky Shield, concepută pentru a închide un deficit major de capacitate europeană prin achiziționarea de sisteme de apărare antirachetă, Franța s-a simțit exclusă. Frustrarea a crescut când Scholz a anunțat separat achiziția a 35 de avioane de vânătoare F-35 produse în SUA, în valoare de 10 miliarde de euro, în loc de aeronave europene.
Sub Merz, achizițiile de arme americane au încetinit, parțial din cauza conștientizării politice a Germaniei că legătura transatlantică este tensionată în timpul lui Trump. Dar cooperarea în domeniul apărării cu Franța rămâne complicată.
Cel mai ambițios proiect european de apărare este pe cale să se destrame după ani de negocieri în care partenerii din industrie Dassault Aviation SA din Franța și Airbus SE — partea de facto germană — nu au reușit să cadă de acord asupra unei împărțiri echilibrate a producției pentru programul de avioane de generația a șasea numit Future Combat Air System (FCAS).
„Teamă mai mare de aversiunea germană față de înarmare decât de armata germană.”
În cadrul UE și NATO, noile mușchi militari germani îi conferă mai multă influență. Berlinul a propus un rol mai mare pentru Agenția Europeană de Apărare, condusă în prezent de un general german. În NATO, oficialii americani glumesc deseori că funcția de Comandant Suprem Aliat pentru Europa, poziția militară cheie a alianței care a fost întotdeauna americană, ar putea într-o zi să fie germană.
Vecinul Polonia urmărește îndeaproape ascensiunea Germaniei, dar, după cum a spus vicepremierul Radoslaw Sikorski, „atâta timp cât Germania este membră a UE și NATO, îmi este mai teamă de aversiunea germană față de înarmare decât de armata germană.”
Germania, cea mai bine poziționată industria și economic pentru a furniza apărare aeriană și antirachetă
Germania este, de asemenea, cea mai bine poziționată, industrial și economic, pentru a furniza așa-numiții „factori strategici” precum apărarea aeriană și antirachetă, informații spațiale și logistică. În prezent, Europa depinde aproape în totalitate de SUA pentru aceste capabilități și este neliniștită în privința intențiilor Washingtonului, pe fondul discuțiilor despre atacarea sau preluarea Groenlandei de la aliatul său Danemarca.
„Sperăm că Germania va dezvolta în continuare factori strategici pentru alianță,” a spus generalul Markus Laubenthal, unul dintre cei mai înalți generali germani din NATO. „Din perspectiva NATO și în ceea ce privește know-how-ul și capacitatea industrială, are sens să lucrăm cu principalii aliați europeni. Împreună suntem mai puternici. Ar trebui să putem conveni asupra cerințelor și să livrăm lucrurile mai rapid, pentru că, ca utilizator, am nevoie de ele.
Politica internă a Germaniei frământă Europa
În ciuda acestor sentimente, politica internă a Germaniei frământă Europa. Partidul de extremă dreaptă Alternative für Deutschland (AfD) este pe primul loc în unele sondaje. Ar putea obține victorii importante la alegerile locale viitoare din estul Germaniei anul acesta, deși Major a remarcat că politicienii populiști au crescut și în alte părți ale Europei.
„Există o îngrijorare tot mai mare legată de ce s-ar putea întâmpla cu această putere de luptă extrem de puternică a Germaniei dacă AfD ar prelua conducerea politică,” a spus Jana Puglierin de la Consiliul European pentru Relații Externe.
(Citește și: ”Zeitenwende: Germania se întoarce – Merz vrea să facă din ea gigantul blând al Europei. Reînarmarea poate transforma țara într-o forță a Binelui, dar riscurile sunt mari dacă AfD ajunge la putere”)
***