Administrația Trump a amenințat marți cu o gamă largă de măsuri de retorsiune împotriva furnizorilor de servicii din UE activi pe piața americană, inclusiv posibile taxe sau restricții asupra serviciilor, dacă UE continuă ceea ce United States Trade Representative (USTR) a numit acțiuni „discriminatorii” împotriva firmelor americane, relatează Reuters.
USTR, așa-numitul Birou al Reprezentantului SUA pentru Comerț, a acuzat, într-o postare pe X, că UE și unele dintre statele membre recurg la „procese, taxe, amenzi și directive discriminatorii și de hărțuire împotriva (companiilor de tehnologie și) serviciilor americane”, în timp ce, susține instituția americană, furnizorii de servicii din UE „operează liber” în SUA.
USTR mai arată că ridică de ani de zile preocupări în raport cu UE pe aceste subiecte, fără o implicare semnificativă sau măcar o recunoaștere a preocupărilor SUA.
Ce companii a nominalizat Administrația Trump ca potențiale ținte
USTR a indicat, între altele, Accenture, DHL, Siemens și Spotify, ca potențiale ținte.
„Dacă UE și statele membre ale UE insistă să continue să restricționeze, să limiteze și să descurajeze competitivitatea furnizorilor americani de servicii prin mijloace discriminatorii, Statele Unite nu vor avea de ales decât să înceapă să folosească toate instrumentele aflate la dispoziția sa pentru a contracara aceste măsuri nerezonabile”, a scris USTR.
Amenințarea vine după ce autoritățile europene de reglementare în domeniul tehnologiei au aplicat, la începutul acestei luni, o amendă platformei X a lui Elon Musk, iar USTR a reacționat spunând că va folosi „fiecare instrument aflat la dispoziția sa”.
„Dacă vor fi necesare măsuri de răspuns, legislația SUA permite, între altele, impunerea de taxe sau restricții asupra serviciilor străine”, a mai transmis USTR, menționând și alți furnizori de servicii din UE: Amadeus, Capgemini, Mistral, Publicis și SAP.
„Statele Unite vor adopta o abordare similară și față de alte țări care urmăresc o strategie de tipul celei a UE în acest domeniu”, a mai transmis USTR.
(Citește și: UE deschide o nouă investigaţie antitrust împotriva Meta – gigantul tech, acuzat că blochează accesul rivalilor AI)
***