Inegalităţile privind distribuţia bogăţiei au accelerat în întreaga lume începând cu anii 1990, cei ultrabogaţi acaparând tot mai mult din venitul global, însă guvernele rămân reticențe în fața taxării suplimentare a marilor averi, menționează „Raportul privind inegalitatea mondială 2026” (WIR 2026).
Analiza a fost realizată de Laboratorul privind inegalitatea mondială (WIL), cu sedii la Școala de Economie din Paris și la Universitatea din Berkeley, California, Efectuează cercetări privind multiplele dimensiuni ale inegalității, atât între țări, cât și în interiorul acestora, și gestionează Baza de date privind inegalitatea mondială (WID), cea mai mare resursă cu acces liber care documentează evoluția istorică a inegalității economice.
Cei mai bogaţi 10% miliardari din lume (556 milioane adulţi) dispun în prezent de 53% din venitul global şi deţin 75% din bogăţie, în timp ce cea mai săracă jumătate (aproximativ 2,8 miliarde de adulţi) primesc 8% din venit şi deţin 2% din bogăţie.
Contrastul devine mai pronunţat când sunt luaţi în considerare cei mai bogaţi dintre bogaţi, 0,001%, sau 56.000 de persoane, „care ar putea încăpea pe un stadion de fotbal”, controlează mai mult de 6% din bogăţia mondială, faţă de aproximativ 4% în 1995.
Această concentrare nu numai că este persistentă, dar și accelerează, iar inegalitatea extremă a bogăției crește rapid. Din anii 1990, averea miliardarilor și a centimilionarilor (persoane care dețin mai mult de 100 de milioane de dolari) a crescut cu aproximativ 8% anual, aproape dublu față de rata avansului înregistrat de jumătatea inferioară a populației.
Cei mai săraci au înregistrat câștiguri modeste și umbrite de acumularea extraordinară de la vârful piramidei.
Rezultatul este o lume în care o mică minoritate deține o putere financiară fără precedent, în timp ce miliarde de oameni rămân excluși chiar și de la stabilitatea economică de bază.
Deși inegalitatea în cadrul țărilor este severă peste tot, intensitatea acesteia urmează modele clare. Europa și o mare parte din America de Nord și Oceania se numără printre cele mai puțin inegale, deși chiar și aici, grupurile de la vârf dețin mult mai multă bogăție decât jumătatea inferioară.
Statele Unite sunt o excepție, cu niveluri de inegalitate mai ridicate decât țările cu venituri ridicate similare.
La celălalt capăt al spectrului, America Latină, Africa de Sud și Orientul Mijlociu și Africa de Nord combină venituri scăzute pentru 50% din populație cu o concentrare extremă la vârf, ceea ce duce la unele dintre cele mai mari diferențe de venituri T10/B50 din lume.
Inegalitatea climatică – distribuție inegală a riscurilor climatice
Criza climatică este o provocare colectivă, dar și una profund inegală.
Jumătatea cea mai săracă a populației globale totalizează doar 3% din emisiile de carbon asociate capitalului privat, în timp ce primilor 10% cei mai bogați le sunt atribuite 77% din emisii.
Doar 1% dintre cei mai bogați echivalează cu 41% din emisiile asociate capitalului privat, aproape dublu față de totalul corespunzător celor 90% din partea de jos a piramidei.
Această disparitate ține de vulnerabilitate – cei care emit cel mai puțin, în mare parte populațiile din țările cu venituri mici, sunt și cei mai expuși la șocurile climatice; cei care emit cel mai mult sunt mai bine protejați, având resurse pentru a se adapta sau a evita consecințele schimbărilor climatice.
Această responsabilitate inegală reprezintă, prin urmare, și o distribuție inegală a riscurilor. Inegalitatea climatică este atât o criză de mediu, cât și una socială.
Redistribuirea, impozitarea și evaziunea
Studierea inegalității între țări și în timp arată că politicile pot reduce într-adevăr inegalitatea.
Impozitarea progresivă și, în special, transferurile redistributive au redus semnificativ inegalitatea în fiecare regiune, în special atunci când sistemele sunt bine concepute și aplicate în mod consecvent.
În Europa, America de Nord și Oceania, sistemele de impozitare și transferuri au redus în mod constant diferențele de venit cu peste 30%.
Chiar și în America Latină, politicile redistributive introduse după anii 1990 au înregistrat progrese importante în reducerea diferențelor. Dovezile arată că, în fiecare regiune, politicile redistributive au fost eficiente în reducerea inegalității, dar cu variații mari.
Impozitarea eșuează adesea acolo unde este cea mai necesară: la vârful distribuției
Cei ultra-bogați scapă de impozitare – ratele efective ale impozitului pe venit cresc constant pentru majoritatea populației, dar scad brusc pentru miliardari și centimilionari.
Aceste elite plătesc proporțional mai puțin decât majoritatea gospodăriilor care au venituri mult mai mici.
Acest model regresiv privează statele de resurse pentru investiții esențiale în educație, sănătate și acțiuni climatice. De asemenea, subminează echitatea și coeziunea socială prin diminuarea încrederii în sistemul fiscal.
Impozitarea progresivă este, prin urmare, crucială, menționează autorii cercetării: nu numai că mobilizează venituri pentru finanțarea bunurilor publice și reducerea inegalităților, dar și consolidează legitimitatea sistemelor fiscale, asigurând că cei cu cele mai mari mijloace contribuie în mod echitabil.
Reformarea sistemului financiar global și taxarea suplimentară a marilor averi
Politica fiscală este un instrument puternic ce poate fi folosit pentru diminuarea inegalităților.
Sistemele fiscale mai echitabile, în care cei aflați în vârful piramidei contribuie cu rate mai mari prin impozite progresive, nu numai că mobilizează resurse, ci și consolidează legitimitatea fiscală.
Chiar și rate modeste ale unui impozit minim global aplicat miliardarilor și centimilionarilor ar putea genera între 0,45% și 1,11% din PIB-ul global și ar putea finanța investiții transformatoare în educație, sănătate și adaptarea la schimbările climatice.
Inegalitatea poate fi redusă și prin reformarea sistemului financiar global. Aranjamentele actuale permit economiilor avansate să împrumute ieftin și să asigure fluxuri constante, în timp ce economiile în curs de dezvoltare se confruntă cu datorii costisitoare și fluxuri persistente.
Reforme precum adoptarea unei monede globale, sisteme centralizate de credit și debit și impozite corective pe surplusurile excesive ar extinde spațiul fiscal pentru investiții sociale și ar reduce schimburile inegale care au definit mult timp finanțele globale.
Raportul a fost coordonat de economiştii Thomas Piketty, Lucas Chancel, Ricardo Gomez-Carrera şi Rowaida Moshrif.
(Citește și: Averea cetățenilor: Gospodăriile din România au cele mai mici active ca procent din PIB din UE, dar și cele mai mici datorii)
****
Urmărește-ne pe Google News
