Rusia poate accepta sau nu planul SUA pentru pace în Ucraina, dar nu va înceta ostilitățile în războiul său secret, tot mai amplu și mai intens, împotriva statelor europene din NATO, potrivit Center for European Policy Analysis (CEPA).
Indiferent de rezultatul negocierilor actuale, obsesia lui Putin pentru Europa este atât de mare, încât țările europene importante și statele cu o poziție fermă împotriva Kremlinului, precum Germania, Franța, Polonia, statele baltice și Marea Britanie, vor continua să fie ținta atacurilor. Ucraina este doar o parte a unei campanii mult mai ambițioase de a construi o Europă mai favorabilă Rusiei, avertizează CEPA.
Trebuie amintit că ultimatumul lui Putin către Occident din decembrie 2021, în ajunul invaziei sale pe scară largă a Ucrainei, viza în primul rând prezența NATO pe continentul european. În special, acesta conținea cereri extraordinare privind retragerea trupelor și armelor de pe flancul estic al NATO, inclusiv întoarcerea forțelor NATO la bazele lor din 1997. Aceasta ar fi însemnat retragerea garnizoanelor din statele baltice, Polonia și România.
Armele nucleare tactice ale SUA, un element central al apărării europene a NATO, ar fi fost, de asemenea, retrase de pe continent.
Occidentul colectiv — o expresie preferată și des utilizată de Kremlin pentru a se referi la dușmanii eterni ai Rusiei — se aplică astăzi mai ales țărilor europene și Regatului Unit, mai degrabă decât Statelor Unite. Între timp, o a doua etichetă propagandistică – „anglo-saxonii” – descrie Marea Britanie ca principalul manipulator al SUA. Oamenii lui Putin rezervă un loc special pentru Marea Britanie în demonologia lor; acesta este caracterizat de o ură feroce și o pasiune exagerată.
În ochii Kremlinului, Europa este partea mult mai slabă a acelui „colectiv”, spre deosebire de SUA, care este recunoscută ca superputere. Moscova crede cu tărie că Europa trebuie pusă „la locul ei”, indiferent de orice acord privind Ucraina.
Acest lucru explică accelerarea operațiunilor de război ascuns ale Kremlinului împotriva Europei – inclusiv incendii, sabotaje, atacuri cu drone, asasinate țintite ale emigranților ruși și atacuri cibernetice împotriva infrastructurii – care au ca scop să destabilizeze populația și să preseze guvernele să schimbe politica în favoarea Rusiei. Încetarea luptelor în Ucraina nu schimbă această logică.
Diplomația de la Moscova, pusă în umbră de servicii
Factorii interni din Rusia fac, de asemenea, improbabilă o pace durabilă. Trei ani și jumătate de război în Ucraina au erodat rolul multor instituții rusești cheie în orice implică relațiile cu lumea exterioară.
De exemplu, nimănui nu-i pasă ce rol joacă Serghei Lavrov și ministerul său de externe în negocierile actuale; discuțiile reale cu americanii au loc în altă parte și sunt conduse de alți actori — începând cu Putin însuși, persoanele numite de el, precum Kirill Dmitriev, și agențiile de informații, care și-au sporit influența prin mai multe runde de schimburi de ostatici.
Între timp, guvernul, inclusiv prim-ministrul Mișustin și Banca Centrală, a fost redus la rolul de mașinărie logistică pentru armată, fără niciun cuvânt de spus în ceea ce privește modul în care este condus războiul.
Cele două instituții care contează în sistemul Kremlinului în timp de război și care au câștigat în importanță pe parcursul conflictului sunt armata și serviciile de informații și securitate.
Putin a fost reticent în a permite generalilor săi să-și transforme reputația pe câmpul de luptă într-o prezență politică națională – după ce a învățat lecțiile războaielor din Afganistan și Cecenia și, într-adevăr, ale revoltei Wagner din 2023 –, dar armata și-a extins totuși amprenta în societatea rusă.
Acest lucru este vizibil în distribuirea contractelor militare lucrative în toată țara, contracte care pot menține industriile, oligarhii și regiuni întregi pe linia de plutire și izolate de sancțiunile occidentale. Este, de asemenea, palpabil în lumea afacerilor: în zilele noastre, companiile trebuie să mențină relații bune cu comisariatul militar local pentru a-și proteja angajații împotriva recrutării și trimiterii bruște în Ucraina. În zilele noastre, lucrătorii calificați sunt scumpi – și puțini – în Moscova și în regiuni.
Între timp, agențiile de securitate – omniprezente și atotputernice după două decenii de creștere a puterii – au profitat din plin de paranoia Kremlinului cu privire la spionii și sabotorii ucraineni și acum au influență în toate aspectele importante ale țării – de la ministerele federale și guvernele regionale, care sunt ținute sub control prin represiuni selective efectuate de FSB, până la corporații hărțuite de nenumărate anchete penale, care implică FSB sau contrainformațiile militare, într-un fel sau altul.
Armata și serviciile de securitate sunt perfect conștiente că sfârșitul războiului din Ucraina ar fi o veste proastă pentru ele. Și împărtășesc o memorie instituțională traumatică a ceea ce s-a întâmplat la sfârșitul ultimului mare război rus pe teritoriu străin – invazia sovietică în Afganistan. În urma deciziei lui Gorbaciov de a retrage trupele în 1988-89, armata sovietică a fost umilită, redusă și subfinanțată timp de ani de zile, iar KGB-ul a fost supus unei critici publice dure, deși temporare, și în cele din urmă s-a destrămat.
Această traumă a fost profund înrădăcinată în mentalitatea atât a armatei ruse, cât și a serviciilor de securitate, chiar dacă circumstanțele politice ale celor două războaie sunt foarte diferite. Războiul din Afganistan s-a încheiat sub perestroika și glasnostul lui Gorbaciov, care au slăbit controlul Kremlinului asupra societății sovietice.
Putin, în schimb, nu ar avea altă opțiune decât să intensifice represiunea internă după încetarea ostilităților deschise, pentru a menține țara sub controlul său – în esență, pentru a rămâne la putere.
A treia rundă a luptei între spioni
Trauma din trecut i-a convins pe șefii agențiilor de securitate și informații din Moscova că actualul conflict nu este doar un război în Ucraina, ci a treia rundă a unei lupte de un secol între agențiile de spionaj rusești și occidentale, cu mize la fel de mari ca supraviețuirea statului rus.
În această versiune a istoriei, prima rundă s-a desfășurat între 1917 și 1945 și a fost „câștigată” de agențiile sovietice; a doua a acoperit Războiul Rece și a fost „pierdută”, cu consecințe dezastruoase.
Din această perspectivă apocaliptică, câștigurile teritoriale din Ucraina, soarta lui Zelenski sau reducerea armatei ucrainene sunt prea nesemnificative pentru a conta. După standardele spionajului rus, astfel de rezultate ar fi pur și simplu irelevante. Ele ar permite doar o concentrare mai mare asupra următoarei runde, cu o nouă țintă mai mare: Europa democratică.
Urmărește-ne pe Google News
