13 noiembrie, 2025

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunțat că miercuri, la întâlnirea cu președintele Nicușor Dan, nu s-a ajuns la un consens în privința pensiilor magistraților, o reglementare ce trebuie adoptată înainte de 29 noiembrie pentru ac România să nu piardă 231 de milioane de euro.

Reamintim că proiectul anterior al legii de modificare a regimului de pensionare al judecătorilor și procurorilor a fost declarat neconstituțional din cauza neîndeplinirii procedurii, mai precis a timpilor referitori la avizul CSM. Avizul este consultativ – trebuie să existe, dar nu trebuie respectat.

”Discuţiile nu au condus la o soluţie agreată de toţi participanţii, cu toate că reprezentanţii Consiliului au manifestat deschidere pentru rezolvarea problemelor analizate, astfel încât să fie identificate soluţiile optime care să asigure o abordare echilibrată şi care să corespundă exigenţelor subliniate constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale”, menționează un comunicat CSM.


”Abordarea autorităţii judecătoreşti a fost şi rămâne raţională, astfel încât nu s-a pus problema solicitării unei reglementări care să conducă la o pensie mai mare decât venitul, situaţie pe care de altfel chiar Consiliul Superior al Magistraturii a criticat-o în mai multe rânduri şi care a fost corectată deja prin adoptarea Legii nr. 282/2023”, susțin reprezentanții judecătorilor și procurorilor, făcând referire la informațiile care au circulat pe surse.

Despre Acordul pentru Justiţie şi Stabilitate Instituţională

  • ”Toţi reprezentanţii sistemului judiciar au exprimat susţinerea deplină a acestui demers de natură să asigure premisele pentru respectarea justiţiei în statul de drept şi încetarea atacurilor politice asupra acesteia, pentru comunicarea publică responsabilă în relaţia cu autoritatea judecătorească şi cooperarea instituţională loială, pentru adoptarea unor măsuri de stabilitate pentru magistraţii aflaţi în activitate, dar şi pentru responsabilitate şi colaborare în vederea îndeplinirii angajamentelor din PNRR. Acordul propus răspunde în detaliu nevoilor actuale ale justiţiei şi nu poate avea decât efecte benefice pentru buna funcţionare a puterii judecătoreşti”.

  • Despre condiţionalitatea din PNRR referitoare la pensiile de serviciu, reprezentanţii sistemului judiciar susțin din nou că îndeplinirea jalonului 215 nu depinde de modificarea regimului actual privind condiţiile de pensionare a magistraţilor. ”În acest sens, modificările substanţiale operate sub acest aspect prin Legea nr. 282/2023 au fost deja evaluate pozitiv de Comisia Europeană care, prin evaluarea preliminară din data de 15 octombrie 2024, a considerat că acest jalon este îndeplinit. Aşa cum rezultă din scrisoarea Comisiei Europene din data de 25 martie 2025, redeschiderea evaluării pe acest jalon nu a fost determinată de aspecte privind condiţiile de pensionare a magistraţilor, ci de invalidarea de către Curtea Constituţională a soluţiei fiscale referitoare la impozitarea progresivă a tuturor pensiilor”.

  • Despre sumele solicitate prin Acord, cu justificarea volumului de muncă suplimentar generat de lipsa de magistrați. ”Contrar unor luări de poziţie exprimate în spaţiul public, măsurile de stabilitate pentru magistraţii aflaţi în activitate, propuse prin Acordul pentru Justiţie şi Stabilitate Instituţională, nu presupun alocarea unor resurse suplimentare, ci se referă la o redistribuire a resurselor financiare deja alocate în cadrul schemelor de personal aprobate şi bugetate”.

  • ”Asemenea măsuri, susţinute şi anterior de Consiliu, ar fi de natură să asigure o soluţie pentru eforturile deosebite pe care magistraţii le depun în activitate, în condiţiile unui volum imens de muncă, al schemelor de personal incomplete şi al imposibilităţii bine cunoscute de compensare a muncii suplimentare prin acordarea de timp liber corespunzător. Consiliul înţelege pe deplin nevoia societăţii de echilibru şi, în acelaşi timp, rămâne pe deplin fidel misiunii sale constituţionale în a apăra garanţiile de independenţă ale justiţiei”.

Acordul pentru Justiție propus de Curtea Supremă


Curtea Supremă a anunțat miercuri dimineața că propune un „Acord pentru Justiție”, în șase puncte, pentru depășirea crizei instituționale care există între puterea politică și cea judecătorească, în opinia ICCJ.

Propunerile Curții includ și o creștere a veniturilor magistraților prin plata unor „cote compensatorii” din banii necheltuiți în sistemul judiciar – „acordarea unei cote compensatorii din economiile salariale generate de neocuparea posturilor vacante, direcționate transparent către magistrații care asigură efectiv funcționarea instanțelor și parchetelor”.

Această cotă compensatorie, cum o numesc magistrații, ar crește veniturile actuale ale acestora la un nivel cu mult peste 30.000 de lei, potrivit situației veniturilor medii actuale, ceea ce ar majora și netul pensiilor aproape de nivelul actual, adică înainte de reducerea cuantumului la 70% din ultimele venituri, diminuare inclusă în reforma propusă de premierul Ilie Bolojan.

Președintele a declarat miercuri, înaintea întâlnirii cu reprezentanții magistraților, că abia aşteaptă să se încheie discuţia despre pensiile magistraţilor, pentru a o începe pe cea mult mai serioasă, referitoare la funcționarea justiției. Printre altele, a întrebat retoric șefului statului, ar trebui să știm De ce nu mai sunt anchetați magistrați?

”Abia aştept să terminăm discuţia asta, ca să începem discuţia serioasă despre sistemul de justiţie. Pentru că, din păcate, această discuţie despre pensii acoperă discuţia în opinia mea, mult mai serioasă, despre sistemul de justiţie. De ce nu mai anchetăm magistraţi, de exemplu? Statistic, nu se poate întâmpla ca o întreagă categorie profesională să nu aibă uscăturile ei, da? Deodată să nu mai vedem niciun fel de probleme de corupţie în interiorul magistraturii?”, a explicat preşedintele.


El a criticat și Inspecţia Judiciară: ”Cum funcţionează Inspecţia Judiciară? Dacă nu cumva, pe speţe similare, dă soluţii diferite? Cum se fac promovările în sistemul de justiţie? Astea sunt nişte lucruri foarte, foarte interesante, pe care abia aştept să le discutăm împreună cu CSM-ul la nişte şedinţe la care voi participa. Dar, haideţi să închidem chestiunea asta cu pensiile, discuţia între magistrat şi societate şi, imediat după, ne ocupăm de ce e înăuntrul sistemului”, a conchis Nicuşor Dan.

(Citește și: „Acordul pentru Justiție” propus de Curtea Supremă – cu creșteri de venituri pentru magistrați. Președintele: „Aștept să încheiem cu discuția despre pensii, ca să vorbim despre sistemul de Justiție”)

****

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Daca nu va convine nu va tine nimeni cu forta , plecati din sistem si mergeti sa lucrati la privat, sa vedeti cum se munceste pentru un venit de 10 ori mai mic decat castigurile voastre, iar daca nu, nu aveti decat sa plecati afara, granita e deschisa. Dar nu, ati gasit aici prosti care va tolereaza. Nu va mai saturati de bani, o sa plesniti de atata bogatie, vile la mare ,la munte, pe Coasta de Azur, masini de sute de mii de euro, icre negre si de Manciuria, bauturi strine, vacante 2 luni vara , 1 luna iarna si va plangeti. Nu uitati ca in viata functioneaza o lege nescrisa ,legea compensatiei, o sa vina vremea cand o sa trebuisca sa platiti. Ar trebui sa fiti pusi sa platiti procesele pierdute de statul roman la CEDO, sunt peste 10000 de dosare la Curtea europeana de justitie, ce arata cat de bine pregatiti sunteti. Sunteti putini, de ce nu se organizeaza concursri pentru ocuparea posturilor vacante.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Daca nu va convine nu va tine nimeni cu forta , plecati din sistem si mergeti sa lucrati la privat, sa vedeti cum se munceste pentru un venit de 10 ori mai mic decat castigurile voastre, iar daca nu, nu aveti decat sa plecati afara, granita e deschisa. Dar nu, ati gasit aici prosti care va tolereaza. Nu va mai saturati de bani, o sa plesniti de atata bogatie, vile la mare ,la munte, pe Coasta de Azur, masini de sute de mii de euro, icre negre si de Manciuria, bauturi strine, vacante 2 luni vara , 1 luna iarna si va plangeti. Nu uitati ca in viata functioneaza o lege nescrisa ,legea compensatiei, o sa vina vremea cand o sa trebuisca sa platiti. Ar trebui sa fiti pusi sa platiti procesele pierdute de statul roman la CEDO, sunt peste 10000 de dosare la Curtea europeana de justitie, ce arata cat de bine pregatiti sunteti. Sunteti putini, de ce nu se organizeaza concursri pentru ocuparea posturilor vacante.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: