19 septembrie, 2025

Bugetul alocat Apărării se va situa în 2026 în jurul valorii de 2,3% din PIB, conform estimării premierului Ilie Bolojan, urmând să crească treptat în anii ulteriori.

„Conform angajamentelor pe care ni le-am luat, va fi o creștere treptată a bugetului de Apărare. Cred că anul viitor vom fi undeva într-o zonă apropiată de ceea ce a fost anul acesta, de 2,3% din PIB. (…) Dar va fi foarte probabil o creştere treptată. Aici, din nou, e o problemă de suportabilitate economică, dar acest credit pe care îl vom contracta pentru Apărare ne permite să înlocuim sumele pe care le alocam Apărării din creditele mult mai scumpe pe care le luăm astăzi sau din impozitele cetăţenilor. Şi în felul acesta este garantată, practic, constanţa acestui buget şi o creştere uşoară, ascendentă, în anii următori”, a spus premierul, joi, pentru Euronews.

Apartenența la NATO reprezintă „un element vital” pentru siguranța României, dar că țara noastră trebuie să își creeze propriile capabilități de apărare.


„Faptul că suntem în Alianţa Nord-Atlantică este un element vital pentru siguranţa României, dar, în afară de acest lucru, noi trebuie să ne creăm propriile capabilităţi de apărare, în aşa fel încât, ţinând cont de dinamica războiului, de apariţia dronelor şi de tot ceea ce înseamnă experimentele care au avut loc în războiul din Ucraina, să ne adaptăm tehnica de apărare la noile realităţi. Şi, prin achiziţiile care se vor face în perioada următoare, inclusiv prin acest credit din programul SAFE, România trebuie să-şi consolideze alături de toate ţările din flancul de Est apărarea. Şi asta facem în permanenţă, iar colaborarea cu aliaţii europeni, cu Statele Unite este un element de bază al acestei apărări”, a mai afirmat şeful Guvernului.

Statele NATO, bugete în creștere până la atingerea a 5% în 2035

Mark Rutte a propus la summitul din iunie al NATO creșterea bugetelor de apărare ale statelor membre până la un nivel de 5% din PIB până în anul 2035, o majorare față de ținta anterioră de 2% din PIB, stabilită în 2014.

Din cei 5%, cel puțin 3,5% trebuie alocați pentru cerințe esențiale de apărare, iar restul pentru infrastructură de securitate, pregătirea civilă, inovație și consolidarea bazei industriale de apărare.

Această decizie a fost anunțată la summitul NATO din 2025 de la Haga și subliniază un angajament consolidat pentru a face față principalelor amenințări la adresa securității, în special pericolului reprezentat de Rusia și alte riscuri geopolitice recente.

Membrii NATO vor trebui să prezinte planuri naționale anuale care să demonstreze o abordare credibilă și graduală pentru atingerea acestei ținte.


Propunerea este considerată o schimbare istorică, cu costuri financiare enorme: dacă toate statele membre își ating ținta, cheltuielile militare colective ale NATO ar putea ajunge la peste 4 trilioane de dolari anual până în 2035.

Creșterea bugetelor vine în contextul conflictelor actuale și presiunilor externe, în special din partea Statelor Unite, care cer o mai mare implicare financiară a aliaților pentru obligațiile comune de securitate.

(Citește și: „ReArm România”: Ne-am întors de la Summitul NATO cu angajamentul de-a urca la 5% din PIB cheltuielile pentru apărare. Următorul pas – ce este SAFE, cine-l coordonează în România, ce prevede)

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: