27 august, 2025

Procurorul de caz a dispus miercuri extinderea urmăririi penale față de Nordis Management și Nordis Mamaia, pentru 231 plângeri noi și un prejudiciu suplimentar de 28,5 milioane de euro, conform unor surse citate de TVR.

Au fost reinstituite sechestre pe toate apartamentele și terenurile celor două societăți, ridicate anterior de magistrați ai Curții de Apel București.

Prejudiciul inițial în acest dosar era de peste 71 de milioane de euro.


În august anul acesta, patronul grupului de firme Nordis, Vladimir Ciorbă, a scăpat definitiv de măsura controlului judiciar, în urma unei decizii definitive a Curţii de Apel Bucureşti.

Laura Vicol şi Vladimir Ciorbă sunt acuzaţi că au delapidat zeci de milioane de euro din firmele din grupul Nordis şi au cheltuit banii pe vacanţe, călătorii cu avioane private, achiziţii de bunuri şi maşini de lux. Sumele retrase proveneau de la clienţii păgubiţi de gruparea Nordis.

DIICOT acuză cei doi soți că au cheltuit ilegal 1,5 milioane euro din fondurile firmei pe zboruri cu avioane private sau elicoptere spre destinaţii de vacanţă din ţară şi străinătate – Nisa, Mykonos, Madrid, Paris, Delta Dunării.

De asemenea, au fost achiziţionate maşini de lux – Ferrari, Bentley, Rolls Royce – de aproape cinci milioane de euro, tot din banii companiei.

Acuzaţiile din dosar sunt de constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, spălare a banilor, evaziune fiscală, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat, toate în formă continuată.


În dosar sunt cercetate, în calitate de notari, Ioana Băsescu, fiica fostului preşedinte Traian Băsescu, şi fosta deputată PSD Andreea Cosma.

În total, ancheta vizează 40 de persoane fizice şi 32 de firme şi se referă la un grup infracţional organizat, structurat pe un model piramidal cu trei paliere, care a conceput şi pus în aplicare un mecanism infracţional complex, constând în promovarea şi dezvoltarea unor proiecte imobiliare sub acoperirea mai multor societăţi comerciale, urmate de încasarea de sume de bani de la clienţi (cumpărători), delapidarea fondurilor societăţilor, inducerea în eroare a cumpărătorilor cu ocazia executării ante-contractelor şi contractelor de vânzare-cumpărare, evidenţierea de operaţiuni fictive în contabilitatea societăţilor controlate în scopul sustragerii de la plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat şi stabilirea cu rea-credinţă a taxelor (TVA), având ca rezultat obţinerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul de stat ori compensări datorate bugetului general, cauzându-se prejudicii societăţilor comerciale, clienţilor cumpărători şi bugetului de stat.

Fondurile financiare ilicite astfel obţinute au fost supuse procesului de spălare a banilor.

Din investigaţiile efectuate a rezultat că eşalonul secund al grupării de criminalitate organizată a fost format din persoane apropiate liderilor (aflate în relaţie de rudenie sau prietenie), care au aderat la grupare şi au sprijinit-o activ, prin diverse modalităţi, sub controlul şi îndrumarea acestora, iar ultimul palier a sprijinit grupul infracţional organizat pe anumite componente sau în anumite perioade, având atribuţii de a întocmi documentaţia aferentă operaţiunilor de vânzare a imobilelor, intabulare sau consultanţă juridică (notari şi avocaţi) şi de a încasa sume de bani provenite din săvârşirea infracţiunii de delapidare, sub diferite titluri justificative.

Actele de urmărire penală au condus la constatarea faptului că, în perioada 2019 – 2024, liderii grupului infracţional organizat, prin intermediul a cinci societăţi comerciale, au încasat de la clienţi persoane fizice sau juridice, cu titlu de avans, în cadrul unor promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, respectiv contracte de vânzare-cumpărare (apartamente/parcări şi mobilier), suma de peste 957.000.000 lei (peste 195 milioane euro). 

(Citește și: Premierul Ciolacu a prezentat facturile despre care spune că dovedesc plata sa către Nordis pentru călătoriile cu vioanele de lux)


****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: