4 august, 2025

Şeful Centrului de Arşi de la Spitalul Floreasca, din Capitală, Tiberiu Paul Neagu, a fost demis, luni, de managerul unităţii, la câteva zile după ce ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, i-a cerut demisia din cauza scandalului ce are în centru o pacientă transferată într-o unitate din Belgia cu mai multe bacterii spitaliceşti multirezistente.

De asemenea, a fost demisă şi conducerea laboratorului spitalului.

Paul Neagu a refuzat să demisioneze, susținând că nu este responsabil de cele întâmple, și se află în concediu: „Din punctul meu de vedere, vina nu este la mine. Nu aveam de ce să-mi dau demisia. Probabil Corpul de control și Inspecția Sanitară de Stat vor da rezoluția potrivită. Din ce cunosc, medicul curant susține că au fost documentate toate infecțiile și transmise mai departe tuturor serviciilor competente. Ele au fost comunicate și aparținătoarei, din ce am înțeles ce susține medicul curant”, a declarat Paul Neagu la Digi24.


Reamintim că Spitalul Floreasca este implicat într-un nou scandal, după ce o pacientă cu arsuri pe 70% din corp a contractat mai multe infecții intraspitalicești, iar medici au refuzat să informeze familia de această situație.

Centrul de Arși a intrat în carantină după ce s-a descoperit un focar de infecție cu ciuperca Candida auris.

Într-un comunicat de presă dat publicităţii luni pe pagina de Facebook a spitalului se arată că, în contextul „incidentului recent de la Centrul de Mari Arşi”, reprezentanţii unităţii spitaliceşti îşi exprimă „profunda compasiune faţă de suferinţa pacientei şi a familiei sale”.

„Ca instituţie medicală de elită, suntem conştienţi că fiecare viaţă contează, iar chiar şi o singura deficienta trebuie tratată cu maximă seriozitate”, menționează reprezentanții Floreasca.

Pentru a preveni „repetarea unor astfel de situaţii”, conducerea unităţii spitaliceşti a decis:

  • demiterea conducerii Centrului de Mari Arşi şi a conducerii laboratorului spitalului.
  • începând de luni, coordonatorul Centrului de Mari Arşi este asist.univ. dr Adrian Frunză, iar laboratorul este condus de dr Oana Iulia Talpoş.

Personalul din Centrul pentru Arşi a fost „reinstruit în ceea ce priveşte igiena mâinilor” ;i utilizarea echipamentului de protecție, spune Spitalul

Conducerea spitalului precizează că foaia de observaţie medicală a pacientei a fost trimisă, „cu celeritate”, Colegiului Medicilor pentru o analiză amănunţită. 

„Dorim să aflăm dacă au existat erori şi ne angajăm să acţionăm în consecinţă. De asemenea, cei 63 de medici implicaţi (inclusiv medicii implicaţi în consulturile interdisciplinare) în tratarea pacientei vor trimite note de informare care să clarifice aspectele medicale ale acestui caz. Personalul mediu şi auxilar din Compartimentul de Mari Arşi vor trimite note de informare către Comisia de analiză a cazului organizată prin decizie managerială”, se arată în comunicat.

Este în curs de implementare un sistem de feedback în timp real, prin care fiecare pacient poate semnala direct medicului sef de secţie, managementului calităţii şi conducerii spitalului orice nevoie sau neregulă.

„De asemenea, am contractat servciile de proiectare pentru sistemul de ventilaţie şi climatizare dedicat întregului Centru de Mari Arşi”, precizează conducerea spitalului Floreasca.


Aceeaşi sursă menţionează că în această perioadă, personalul din Centrul pentru Arşi a fost „reinstruit în ceea ce priveşte igiena mâinilor, utilizarea echipamentului de protecţie, măsuri în ceea ce priveşte izolarea bolnavilor şi îngrijirea lor”. 

„S-au intensificat procedurile de curăţenie şi dezinfecţie în toate spatiile. Există personal medical dedicat şi se continuă acordarea de îngrijiri medicale pacienţilor internaţi”, mai precizează sursa citată.

Colegiul Medicilor a primit foaia de observație a pacientei

Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti (CMMB) a primit, în urmă cu două zile, de la Spitalul Floreasca, în urma „solicitării exprese” a conducerii Colegiului Medicilor, copiile după foile de observaţie aferente celor două cazuri de la Centrul de Arşi al unităţii spitaliceşti, cel al Laviniei Vlad, o pacientă cu arsuri pe 70% din corp, internată 53 de zile în România şi transferată apoi în Belgia cu infecţii luate din spitalul bucureştean, şi al surorii sale, Alina Alexandru. 

CCMB preciza, într-o informare de presă, că, potrivit datelor transmise de către spital, în cazul Laviniei Vlad au fost implicaţi 63 de medici, din care 34 primari şi specialişti şi 28 rezidenţi, alături de un psiholog, iar în cazul surorii sale au fost implicaţi 18 medici, din care zece primari şi specialişti şi restul rezidenţi. 

După analiza documentelor şi a punctelor de vedere solicitate tuturor acestor medici, va fi întocmit referatul Comisiei de Jurisdicţie, care va fi înaintat Comisiei de Disciplină, al cărei preşedinte va desemna un complet de trei membri, care va analiza cazurile şi va emite o decizie.

Amenzi de 60.000 lei


Ministerul Sănătăţii (MS) a anunţat, vineri, că, în urma controlului făcut de Corpul de control al ministrului şi de Inspecţia Sanitară de Stat la Centrul de Arşi al Spitalului Floreasca, au fost date amenzi de 30.000 de lei firmei de curăţenie, pentru nerespectarea procedurilor, şi o amendă de 30.000 de lei unităţii medicale, pentru lipsa ventilaţiei conforme în Compartimentul de Arşi. 

Totodată, a fost confirmată prezenţa Candida auris la nivelul Centrului pentru Arşi, astfel că se suspendă internarea de noi pacienţi, dar continuă tratamentul celor deja internaţi, se restricţionează accesul vizitatorilor, se înlocuiesc filtrele de apă şi se intensifică dezinfecţia şi decontaminarea. 

Indicatori de performanță și pentru șefii de secție din spitale

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, i-a cerut public demisia şefului Centrului de Arşi Grav de la Spitalul Floreasca, pe care îl acuză de ”iresponsabilitate crasă şi nepăsare”. 

Duminică, Rogobete a anunţat, pe fondul scandalului legat de neregulile din Centrul de arşi al Spitalului Floreasca, din Capitală, că vor fi introduşi indicatori de performanţă nu doar pentru managerii de spital, ci şi pentru şefii de secţie. 

Cazul care a provocat noul scandal de la Centrul de Arși Floreasca

Lavinia Vlad a fost internată cu arsuri pe 70% din suprafaţa corpului, în urma exploziei centralei de apartament din locuinţa sa, fiind dusă la Spitalul Floreasca, din Bucureşti, unde a stat 53 de zile, timp în care a fost infectată cu mai multe bacterii.

În cele din urmă fiind transportată la un spital din Belgia. 

Sora sa, Alina Alexandru, şi ea pacientă în spitalul bucureştean, fiind una dintre persoanele donatoare de piele pentru Lavinia, aduce, într-o scrisoare deschisă adresată managerului unităţii sanitare, acuzaţii grave privind modul în care sunt gestionaţi marii arşi.

Femeia a dezvăluit că lipsesc măsuri elementare de igienă, cum ar fi faptul că uşile rezervelor pacienţilor critici sunt ţinute deschise sau că personalul intră la ei fără a se schimba după ce vine de afară, dar şi fără mască sanitară. 

Aparţinătoarea mai relatează, în scrisoarea adresată conducerii spitalului, cum bolnavii nu sunt ajutaţi de psiholog, iar surorii sale nu i s-a adus nici măcar o oglindă să vadă că faţa nu i-a fost desfigurată, femeia amintind, în acest context, că orice bolnav poate lupta mai eficient cu boala dacă starea sa psihică este una bună.

(Citește și: Ce s-a făcut pentru secțiile de mari arși în 9 ani după încendiul de la Club Colectiv: Niciun centru finalizat. Stadiul lucrărilor)

****

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: