Add Your Heading Text Here

30 iulie, 2025

Economia Statelor Unite ale Americii (SUA) a crescut cu +3,0% în cel de-al doilea trimestru din acest an, peste așteptări, conform datelor publicate miercuri de US Bureau of Economic Analysis. În primul trimestru din 2025, dinamica trimestrială anualizată a PIB real a fost de -0,5%, aceasta fiind prima contracție după multe trimestre de creștere.

Revenirea dinamicii PIB-ului SUA a fost influențată masiv, la fel ca în primul trimestru, de exportul net, care după o contribuție negativă istorică de -4,83% în T1 2025, a înregistrat o contribuție pozitivă de peste 5 puncte procentuale.


Totodată, avansul economic a fost acompaniat de o creștere importantă a inflației (de bază) la consumatori, cu un ritm al inflației PCE în primul semestru de 3%, față de 2,8% pe tot anul 2024.

Impact uriaș din politica tarifară a administrației Trump – Componentele pozitive și indicatorul cheie

În primul trimestru din 2025, un tsunami de importuri (+41,3% rată anuală de creștere), în anticiparea tarifelor vamale sugerate și apoi aplicate din aprilie de administrația Trump, a dus la o contribuție netă la formarea PIB a exporturilor nete de -4,83% – aceasta fiind cea mai mare contribuție negativă la nivel de componente în T1 2025.

Acum, în T2 2025, prăbușirea importurilor de bunuri (-35%) au avut o contribuție la fel de masivă, dar pe partea pozitivă. Concomitent și mai relevant – investițiile au avut o contribuție negativă de peste 3 puncte procentuale (vezi primul grafic de sus). În același timp, consumul a avut o contribuție pozitivă de 0,9 puncte procentuale, iar consumul guvernamental a avut o contribuție marginală pozitivă la creșterea PIB, după o contribuție negativă de -0,25 puncte procentuale în T1 2025.


Un alt indicator al cererii domestice (vânzările finale reale, adică ajustate cu inflația, către cumpărători din sectorul privat), care calculează PIB-ul excluzând ajustarea stocurilor, exporturile nete și consumul guvernamental, a crescut în T2 2025 cu o rată anualizată 1,2% – cea mai scăzută din 2022 – după o creștere de 1,9% în T1 2025.

(Citește și: ”SUA și China, acord de principiu pentru prelungirea armistițiului tarifar – Decizia finală e la Donald Trump, care vizează ajutorul chinez pentru Rusia”)

(Citește și: ”Atlanta Fed: Economia SUA a revenit pe creștere în T2. Planurile economice ale administrației Trump, după ce a renunțat la tăierea deficitului bugetar”)

***

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: