25 iulie, 2025

Președintele Nicușor Dan a precizat, vineri, într-o conferință de presă la Salzburg, că a avut o discuție cu premierul Ilie Bolojan în legătură cu al doilea pachet de măsuri fiscale, care urmează să fie adoptat tot prin asumarea răspunderii Guvernului în Parlament, la începutul lunii august.

„Am avut o discuție cu premierul în această săptămână pe pachetul 2. Pachetul are mai multe componente. Mi-a transmis că pe partea de pensii ale magistraților o să-mi trimită la începutul săptămânii viitoare proiectul ca să avem discuții cu toți actorii, ca să nu fim în situația în care am mai fost să dăm niște legi care să fie neconstituționale”, a declarat președintele.

Nicușor Dan a subliniat că va rămâne „norma tranzitorie din legea actuală: magistrații care au îndeplinit condițiile de pensionare pot accesa condițiile de pensionare din legea veche”.


Premierul Ilie Bolojan a precizat, în 11 iulie, că în al doilea pachet fiscal, care va fi adoptat în luna august, va fi inclusă și reforma pensiilor magistraților, cu următoarele componente: creșterea vârstei de pensionare și stabilirea pensiei la 80% din salariul net.

Reforma fiscală, promulgată

Președintele a precizat todoată că a promulgat primul pachet fiscal pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea, reforma fiscală. Astfel, măsurile intră în vigoare. Al doilea pachet ar urma să vină la început de august.

„Tocmai ce am semnat primul pachet, tehnic este consistent. La început de august o să avem o asumare a Guvernului în Parlament (pe al doilea pachet, n.r.)”, a spus Nicușor Dan.

Coaliția „ţine”

Șeful statului a precizat totodată că pentru moment, coaliţia de guvernare „ţine”, menţionând că tot timpul este greu într-o alianţă, „mai ales când publicul fiecăruia dintre partide are aşteptări diferite” şi aceasta este formată din partide de stânga şi de dreapta.

„Eu sunt foarte optimist. Dacă acum suntem în Austria, săptămâna trecută am fost în Germania şi aici au fost coaliţii de trei partide care au avut dificultăţi. Tot timpul e greu într-o coaliţie, mai ales când publicurile fiecăruia dintre partide au aşteptări diferite, în special când avem partide de stânga, partide de dreapta. Dar, pentru moment, această coaliţie ţine. Asta este evaluarea mea”, a declarat Nicușor Dan, adăugând că este firesc ca atunci „când iei măsuri care reduc cheltuielile, e dificil contactul dintre politicieni și populație și de asta apar și tensiuni în coaliție. E remarcabil că partidele pro-occidentale și-au asumat asta. Cel mai simplu era să stea în opoziție.”

Despre acuzațiile Rusiei că România permite avioanelor militare ucrainene să survoleze spaţiul aerian naţional: E total fals


Preşedintele Nicuşor Dan a vorbit totodată și despre afirmaţiile purtătorului de cuvânt al MAE din Rusia, potrivit cărora Bucureştiul permite avioanelor militare ucrainene să survoleze spaţiul aerian naţional, precizând că este „total fals” şi că are toate informările şi nu s-a întâmplat asta.

„Nu, e total fals. Vă daţi seama că am toate informările şi nu s-a întâmplat asta”, a spus şeful statului. 

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a avut joi, în conferinţa de presă săptămânală, un comentariu despre incidentul în care patru aeronave ucrainene au pătruns pentru scurt timp în spaţiul aerian al României, blamând reacţia blândă a autorităţilor de la Bucureşti.

Astfel, potrivit Moscovei, „nu par dispuse să se gândească la riscuri şi să analizeze politica naţională din perspectiva intereselor suverane ale ţării şi poporului, ignorând cererea tot mai puternică a societăţii pentru o abordare raţională a problemei ucrainene.”

(Citește și: ”Vizită oficială a președintelui Dan în Republica Austria. Agenda”)

***


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: