Ministrul afacerilor externe Oana Țoiu a avut o întrevedere, marți, 15 iulie, la Bruxelles, cu omologul polonez, Radosław Sikorski, discuțiile concentrându-se pe consolidarea Parteneriatului Strategic dintre cele două state. Întâlnirea a avut loc în marja Consiliului Afaceri Externe.
Cei doi oficiali și-au arătat determinarea de a continua coordonarea pe dimensiunea securității regionale, cu accent pe întărirea Flancului Estic al NATO, şi au mulțumit pentru contribuția militarilor români, prin detaşamentul de apărare antiaeriană din cadrul prezenței înaintate din Polonia, și a militarilor polonezi din cadrul brigăzii multinaționale de la Craiova.
În ceea ce privește consolidarea securității europene, cei doi oficiali au punctat nevoia de a continua sprijinul multidimensional în regiune și de a crește presiunea la adresa Federației Ruse. În acest sens, au reiterat susținerea pentru adoptarea cât mai rapidă a celui de-al 18-lea pachet de sancțiuni de către Uniunea Europeană, potrivit unui comunicat la MAE.
Ministrul Țoiu a subliniat angajamentul comun al celor două state de a reduce veniturile obținute de Federația Rusă din energie, prin utilizarea plafonului prețului petrolului, sancționarea suplimentară a navelor „flotei fantomă” a Rusiei și a actorilor implicați și prin măsuri suplimentare care vizează transportul maritim al exporturilor de origine rusă.
Totodată, șefa diplomației române a exprimat interesul pentru valorificarea oportunităților oferite de fondurile europene pentru a participala reconstrucția Ucrainei. Oficialii au agreat linii viitoare de lucru privind integrarea mediului de afaceri în proiecte strategice comune, pornind de la un schimb de bune practici în asigurarea și garantarea investițiilor mediului privat în vecinătatea Uniunii Europene.
În plan mai extins, ministrul român a punctat valoarea adăugată a băncilor naționale de dezvoltare în mai buna utilizare a instrumentelor financiare europene, sens în care a propus inițierea unui dialog pe această temă.
A fost, totodată, reiterat interesul comun pentru promovarea valorilor europene în vecinătatea UE, ca instrument de combatere a utilizării de către Rusia de narative maligne, cu inițiative concrete de cooperare, precum susținerea finanțării europene destinate unor proiecte cu impact tangibil, la nivelul populației .
De asemenea, cei doi miniștri și-au exprimat interesul pentru o nouă reuniune trilaterală România-Polonia-Turcia până la finalul acestui an.
(Citește și: „Notă UniCredit Bank: Polonia nu își va respecta planul fiscal agreat cu Comisia – România e și ea în afara traiectoriei. Polonia are, însă, surplus de cont curent, în timp ce România are un deficit de alarmă”)
***