UPDATE: lie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi.
Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru prim-vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicoleta Pauliuc.
De asemenea, Dan Motreanu a fost numit secretar general al partidului. Bolojan a declarat că el şi echipa sa vor încerca să fie nu doar în serviciul PNL, ci şi al României.
Tot în cadrul Congresului a avut loc şi validarea vicepreşedinţilor regionali, care devin membri ai Biroului Executiv Naţional.
În acest caz, votul a fost deschis. Candidaţii validaţi sunt:
* Alexandru Muraru – Regiunea Nord-Est
* Alexandru Popa – Regiunea Sud-Est
* Toma Petcu – Regiunea Sud Muntenia
* Gigel Ştirbu – Regiunea Sud-Vest Oltenia
* Gheorghe Falcă – Regiunea Vest
* Florin Birta – Regiunea Nord-Vest
* Ion Dumitrel – Regiunea Centru
* Hubert Thuma – Regiunea Bucureşti-Ilfov
UPDATE: Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat că a ajuns în această poziţie datorită muncii de ani de zile, plecând din spate şi a precizat că a fost prezent la toate congresele PNL, ”fără să lustruim clanţe”, și a spus că PNL are varianta de a se mulţumi cu supravieţuirea politică sau de a se reinventa.
Principalele declarații ale lui Ilie Bolojan:
- ”Ceea ce sunt eu astăzi este un rezultat al muncii de mulţi ani de zile şi a sprijinului multor oameni şi era nevoie să le aduc mulţumiri pentru acest lucru. Şi dacă am ajuns în această poziţie plecând din spate, din sală, am fost la toate congresele PNL-ului, fără să lustruim clanţe, fără să ne pună nimeni la etajul unde-i sufrageria, înseamnă că PNL a înţeles despre ce-i vorba. Şi fiecare dintre dumneavoastră cei care faceţi performanţe, cei care aveţi răbdare, cei care ştiţi că pentru a avea rezultate trebuie pus osul la treabă înseamnă că aveţi în PNL un culoar în care puteţi să faceţi asta. Şi acum a venit vremea, în noiembrie anul trecut, să-mi asum o răspundere într-o situaţie dificilă pentru partid, alături de colegii noştri care au acceptat să fie interimari şi am făcut tot ceea ce a fost posibil ca partidul nostru să rămână un partid relevant”.
- ”Ştiţi cum am terminat alegerile. Nu am obţinut rezultatele pe care ni le-am dorit, ca urmare a erodării de la guvernare şi a greşelilor făcute în timp. Acesta este adevărul. Suntem astăzi într-unul din momentele importante ale PNL în existenţa sa de după 1989 şi avem varianta să ne mulţumim cu supravieţuirea politică pe care eu nu o susţin, sau ne vom reinventa pentru a răspunde aşteptărilor românilor în aşa fel încât să fim un factor de modernizare pentru ţara noastră”.
- ”Am renunţat să mai fim un partid de viziune şi ne-am mulţumit să fim un partid de structuri. Sigur întotdeauna ai nevoie de structuri puternice, dar ele dau rezultate atunci când operează în numele unor valori şi au o direcţie care să motiveze. Ştiţi cum ne-am bazat pe primarii noştri, că vor face şi vor drege, dar trebuie să aibă combustibil pentru a putea convinge electorii noştri”.
- ”În plan intern şi politic, obiectivul principal este reconstruirea dreptei democratice româneşti în jurul Partidului Naţional Liberal. Reinventarea PNL ca partid modern, dinamic şi atrăgător pentru oameni pleacă de la reafirmarea identităţii doctrinare şi claritatea ideologică. PNL are capacitatea de a reocupa centrul şi de a regrupa dreapta democratică a spectrului politic. Dacă nu o vom face noi, există riscul ca electoratul să se îndrepte spre alte formule care vor acoperi vidul de reprezentare sau să se radicalizeze, aşa cum vedem că s-a întâmplat”.
- ”PNL trebuie să-şi recâştige atractivitatea în marile oraşe şi în rândul tinerilor. Pentru asta va trebui să ieşim din tipare şi să le vorbim celor tineri pe limba lor şi despre preocupările lor. PNL trebuie să se reseteze total şi în abordarea privitoare la comunicare. De asemenea, trebuie să schimbăm total abordarea în ceea priveşte diaspora, în aşa fel încât să îi recâştigăm încrederea”.
- ”Îmi doresc să încurajăm competiţia internă şi să revizuim mecanismele de selecţie. De ce? Pentru că alegătorii reproşează partidelor tradiţionale faptul că au devenit o trambulină pentru ambiţii personale, că au înlocuit criterul competenţei cu cel al apartenenţei de partid şi că s-au transformat în surse de risipă şi sinecuri. Dacă vrem să schimbăm această percepţie, trebuie să începem cu noi înşine. Dacă vrem să restabilim în societate respectul pentru reguli valoare şi meritocraţie, PNL trebuie să fie el însuşi model în acest sens. Dacă vrem performanţă, trebuie să oferim performanţă”.
UPDATE: Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD, și nici alți lideri social-democrați nu participă la congresul colegilor de coaliției, partidul întrucât PSD consideră că este vorba despre un eveniment politic, „strict cu mize politice pentru membrii săi” și menține o separare clară între colaborarea la nivel guvernamental și cea politică.
„PSD este parte a Coaliției de guvernare, într-un context dificil pentru români. PSD își menține atât identitatea de unic partid de stânga, cât și viziunea politică, care sunt diferite de partidele de dreapta. PSD consideră Congresul PNL un eveniment politic, strict cu mize politice pentru membrii săi. Reamintim că PSD și PNL sunt și membrii unor familii politice diferite. Prin urmare, menținem o separare clară între colaborarea la nivel guvernamental și cea politică”, au precizat social-democrații citate de Agerpres, după ce au fost întrebați de presă despre absența PSD de la Congresul PNL, având în vedere că toate partidele coaliției au fost invitate.
UPDATE: Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu (USR), a afirmat, sâmbătă, la Congresul PNL, că sunt doi oameni politici în jurul cărora se poate construi România modernizată: preşedintele României, Nicuşor Dan şi premierul Ilie Bolojan.
Declarațiile vicepremierului Ionuț Moșteanu, la Congresul PNL:
- ”Suntem într-un punct decisiv pentru societatea românească şi pentru noi ca partide. Suntem într-un punct din care începem o reconstrucţie, o reconstrucţie a încrederii în politică în politicieni, în mecanismele democratice. Suntem într-un punct din care începem să reconstruim încrederea în instituţii pentru că o democraţie nu poate funcţiona fără instituţii puternice. Şi am văzut ce s-a întâmplat în ultimul an şi jumătate ce probleme am avut, cum ne-a trecut un glonţ pe la ureche, dar în final cu multă înţelepciune şi înţelegând miza mai mare dincolo de meciurile politice şi de orgolii şi de mize mici fiecare dintre noi am ales calea corectă.
- ”Munca noastră de a construi această reîncredere stă pe doi piloni politici şi nu vreau să-i laud, nu vreau să-i măgulesc există nişte realităţi obiective pe care le vedem în orice sondaj de opinie şi le vedem şi mergând pe stradă şi discutând cu oamenii. Sunt doi oameni politici în jurul cărora putem construi momentul ăsta: domnul preşedinte Nicuşor Dan, domnul premier Ilie Bolojan au arătat prin tot ce au făcut în anii ăştia şi mai ales în ultimele luni că merită această încredere a populaţiei”.
- ”Începem să demolăm nişte privilegii absolut nedrepte, dar în acelaşi timp începem să construim pentru că e nevoie de această reconstrucţie pe care o putem face împreună. Împreună suntem într-un punct în care poate că puţini ne-am fi imaginat acum câteva luni că vom fi. Eram fiecare cu meciul lui, cu ochii la şireturi cum se zice la fotbal sau la baschet şi în momentul în care am văzut că se îngroaşă gluma, am ridicat cu toţii privirea şi am văzut calea corectă pentru România”.
UPDATE: Preşedintele Nicuşor Dan a declarat sâmbătă, la Congresul PNL, că liberalii au făcut şi greşeli în cei 35 de ani de la Revoluţie, dar au făcut două lucruri foarte importante: au ţinut direcţia corectă pentru România şi şi-a asumat decizii grele în momente grele.
”În urmă cu două luni, România a trecut printr-un moment dificil şi PNL a mers în direcţia corectă, vreau să vă mulţumesc pentru asta! În cei 35 de ani de la Revoluţie, PNL a făcut greşeli, însă sunt două lucruri foarte importante pe care le-a făcut. A ţinut direcţia corectă pentru România şi şi-a asumat decizii grele în momente grele. Acesta este un astfel de moment”, a subliniat preşedintele.
”Suntem obligaţi să reparăm în anii care urmează toate lucrurile care au fost aşezate greşit în societate pentru că altfel românii în 2028 nu ne vor mai ierta. Sunt foarte optimist că vom reuşi să facem împreună lucrurile astea. Pentru că pentru societate este un moment de îndoială vreau să vă transmit şi dumneavoastră, şi românilor convingerea că România are un viitor nu peste 20-30 de ani, ci peste doi-trei ani”, a adăugat Nicuşor Dan.
****
Știrea inițială:
PNL își alege sâmbătă conducerea, cu un număr de funcții mult redus față de cel actual – de la 40 de poziții, la 25. Premierul Ilie Bolojan, acum interimar, va fi ales președinte al formațiunii, el fiind singurul candidat pentru această funcție.
Miza principală a congresului, la care participă aproximativ 1.200 de liberali, o reprezintă cele patru posturi de prim-vicepreşedinte, pentru care se luptă 10 lideri PNL, precizează News.ro.
Pentru funcţia de secretar general al partidului sunt vehiculate două nume: Mircea Abrudean, preşedintele Senatului, şi Dan Motreanu, liderul organizaţiei Giurgiu, unul dintre cei mai vechi membri PNL.
Secretarul general va fi desemnat direct de preşedintele Ilie Bolojan.
Structura viitoare a conducerii:
În afară de preşedinte, vor mai exista 4 prim-vicepreşedinţi, 8 vicepreşedinţi, 11 membri ai Biroului executiv, un secretar general şi un trezorier.
Singura femeie care poate obţine o funcţie de conducere în PNL este Nicoleta Pauliuc, senator de Ilfov.
Mandatul de președinte, scurtat la 2 ani
Conform acordului din coaliţia de guvernare, Ilie Bolojan va fi înlocuit de un premier PSD la finalul lunii aprilie 2027. Iar mandatul său de preşedinte al PNL se întinde pe o perioadă de doi ani, nu de patru ani, cum prevedea statutul PNL până acum, astfel încât, în vara anului 2027, liberalii vor decide dacă păstrează sau schimbă echipa de conducere în perspectiva alegerilor locale şi parlamentare din 2028.
În urma negocierilor de culise, cu câteva ore înainte de Congres, cei patru liberali favoriţi pentru funcţia de prim-vicepreşedinte ar fi: Alin Tişe, Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu şi Valeriu Iftime, susţin surse liberale pentru News.ro.
Funcţia de secretar general al PNL este o altă miză importantă în viitoarea echipă de conducere a PNL. La începutul săptămânii, favorit pentru funcţie era Mircea Abrudean, preşedintele Senatului, susţinut chiar de premierul Ilie Bolojan. De altfel, preşedintele partidului este cel care desemnează direct secretarul general. Însă şi numele lui Dan Motreanu a început să fie vehiculat în partid cu două zile înainte de Congres, susţin sursele citate.
(Citește și: Nicolae Ciucă și-a dat demisia din fruntea PNL)
****