Un comitet format din trei persoane dintr-un organism clerical de rang înalt, numit chiar de Ali Khamenei acum doi ani pentru a-l alege pe urmașul său, și-a accelerat căutările în ultimele zile, de când Israel a atacat Iran și a amenințat că îl va asasina pe liderul religios, au declarat cinci persoane din interiorul organizației, care au cunoștință despre discuții, relatează Reuters.
Khamenei, în vârstă de 86 de ani, este informat periodic despre mersul lucrurilor, potrivit unor surse iraniene care au solicitat anonimatul pentru a putea discuta chestiuni extrem de sensibile. El s-a ascuns cu familia sa și este păzit de unitatea forțelor speciale Vali-ye Amr a Gărzilor Revoluționare, a declarat un înalt oficial din domeniul securității.
Liderii islamici, aflați la conducere vor căuta să numească cât mai repede un succesor pentru Khamenei dacă acesta va fi ucis, pentru a demonstra stabilitate și continuitate, potrivit surselor care au recunoscut că este dificil să prezică traiectoria politică ulterioară a Iranului.
Un nou lider va fi ales în continuare pentru devotamentul său față de preceptele revoluționare ale regretatului fondator al Republicii Islamice, ayatollahul Ruhollah Khomeini, potrivit unei surse apropiate biroului lui Khamenei și la curent cu discuțiile privind succesiunea.
În același timp, eșalonul superior al puterii se gândește și care candidat ar putea adopta o atitudine mai moderată pentru a stăvili atacurile străine și revoltele interne, a spus persoana respectivă.
Doi candidați favoriți au apărut în discuțiile privind succesiunea, au declarat cele cinci surse: fiul lui Khamenei, Mojtaba, în vârstă de 56 de ani, considerat mult timp o opțiune de continuitate, și un nou candidat, Hassan Khomeini, nepotul tatălui revoluției islamice.
Khomeini, un aliat apropiat al facțiunii reformiste care dorește relaxarea normelor sociale stricte și politice, se bucură totuși de respect în rândul clericilor de rang înalt și al Gărzilor Revoluționare datorită descendenței sale, au adăugat sursele.
„Îmi exprim încă o dată cu umilință că acest mic și nesemnificativ slujitor al poporului iranian este gata să fie prezent cu mândrie pe orice front sau scenă considerați necesară”, a declarat bărbatul în vârstă de 53 de ani într-un mesaj public de susținere adresat liderului suprem, sâmbătă, cu câteva ore înainte ca SUA să bombardeze instalațiile nucleare iraniene.
Khomeini a intrat în peisaj ca un candidat serios în această lună, în contextul conflictului cu Israelul și SUA, deoarece ar putea reprezenta o alegere mai conciliantă pe plan internațional și intern decât Mojtaba Khamenei, au declarat cele cinci persoane.
Fiul ayatollahului Khamenei este exponentul liniei dure a tatălui său
Prin contrast, Mojtaba Khamenei urmează îndeaproape politicile dure ale tatălui său, potrivit surselor. Acestea subliniază că nimic nu a fost decis deocamdată, candidații se pot schimba, iar liderul suprem va avea ultimul cuvânt.
Totuși, având în vedere că războiul continuă, rămâne neclar dacă un nou lider ar putea fi ales ușor sau instalat în siguranță ori dacă acesta s-ar bucura de autoritatea de care se bucură Khamenei.
În plus, loviturile israeliene au ucis mai mulți comandanți de rang înalt ai Gărzilor Revoluționare ale Iranului, ceea ce ar putea complica transferul de putere, având în vedere că această forță militară de elită a jucat de mult timp un rol central în impunerea autorității liderului suprem.
Planurile pentru o eventuală tranziție erau deja în desfășurare din cauza vârstei înaintate a lui Khamenei și a îngrijorărilor persistente privind sănătatea unui lider care a dominat toate aspectele politicii iraniene timp de decenii.
Urgența desemnării urmașului a fost subliniată în septembrie, când Israel l-a ucis pe liderul Hezbollah Sayyed Hassan Nasrallah, un aliat apropiat al lui Khamenei, iar căutările s-au accelerat semnificativ luna aceasta, după atacurile israeliene asupra instalațiilor nucleare, urmate de atacurile americane din weekend.
SUA l-a amenințat direct pe Khamenei
„Știm exact unde se ascunde așa-numitul Lider Suprem”, a avertizat președintele american Donald Trump pe rețelele sociale săptămâna trecută, cerând capitularea necondiționată a Teheranului. „Este o țintă ușoară”, a subliniat el.
Khamenei nu și-a exprimat public nicio preferință în privința succesorului său. Sursele afirmă însă că acesta s-a opus în repetate rânduri ideii ca fiul său să îi succeadă în funcție, fiind îngrijorat de orice sugestie privind o revenire a Iranului la un tip de conducere ereditară, care s-a încheiat odată cu înlăturarea șahului în 1979.
Funcția de Lider Suprem a fost creată după revoluție și apoi consacrată în constituție, oferind unui cleric de rang înalt autoritatea supremă cu puterea de a superviza acțiunile președintelui și parlamentul ales.
Oficial, liderul este desemnat de Adunarea Experților, formată din 88 de imami, aleși prin vot național, în cadrul căruia un organism de supraveghere de linie dură, apropiat de Khamenei, trebuie să aprobe toți candidații.
„Indiferent dacă Republica Islamică supraviețuiește sau nu, va fi una foarte diferită, deoarece contextul în care a existat până acum s-a schimbat fundamental”, a declarat analistul politic iranian Hossein Rassam, stabilit la Londra, adăugând că Hassan Khomeini ar putea fi potrivit pentru un lider care să ducă Iranul într-o nouă direcție.
„Regimul trebuie să opteze pentru cineva care să faciliteze o tranziție lină”, mai spune acesta.
Reformiștii ar putea putea readuce Iranul pe linia de plutire
Legăturile strânse ale lui Hassan Khomeini cu facțiunea reformistă a politicii iraniene, care a promovat o politică de deschidere a Iranului către lumea exterioară în anii 1990, au determinat oficialii care militează pentru o linie dură în relațiile cu Occidentul să îl împiedice să candideze ca membru al Adunării Experților în 2016.
Toate cele cinci surse consultate de Reuters spun că clericii însărcinați de alegerea succesorului sunt conștienți că Khomeini este probabil mai acceptabil pentru populația iraniană decât un nou lider din aripa dură a regimului. Anul trecut, el a avertizat cu privire la o „criză de nemulțumire populară în creștere” în rândul iranienilor, din cauza sărăciei și a lipsurilor.
Prin contrast, opiniile lui Mojtaba Khamenei reflectă în totalitate pe cele ale tatălui său, de la reprimarea opozanților până la atitudinea fără compromisuri față de inamicii externi, calități considerate periculoase în contextul în care Iranul este atacat.
Mojtaba, un cleric de rang mediu care predă teologie la un seminar religios din orașul Qom, centrul vieții religioase iraniene, nu a deținut niciodată o funcție oficială în Republica Islamică. Însă el exercită o influență din umbră pe baza respectului de care se bucură în continuare tatăl său, potrivit analiștilor iranieni.
Departamentul Trezoreriei al SUA a impus sancțiuni împotriva lui Mojtaba în 2019, afirmând că acesta îl reprezintă pe liderul suprem „în mod oficial, deși nu a fost niciodată ales sau numit într-o funcție guvernamentală”, în afară de activitatea în biroul tatălui său.
Cititi si: Atacurile SUA asupra siturilor nucleare iraniene / Alertă pe burse – scenarii și ricuri – investitorii se pregătesc pentru o creștere a prețului petrolului
***