Cristian Grosu / Resetarea României – inamicii și luptele răboiului care începe azi

Azi, 19 mai 2025, România a câștigat puțin timp – cât să-și retragă răniții și să-și lase trupele să respire – în războiul global care a început în 2014 și în care victoria lui Nicușor Dan e câștigarea unei bătălii strategice.

Victoria asta ne permite reîntoarcerea la masa europeană și internațională de discuții în cel mai sensibil moment de la căderea Zidului Berlinului încoace – dar pe de altă parte ne constrânge la resetarea vieții politice și administrative românești, căci pe scena politică s-a dărâmat totul chiar înainte ca toate alarmele să sune continuu, cum s-a întâmplat în ultimele 6 luni.

Nu avem timp de nicio bucurie, căci de azi lucrurile încep să se schimbe incredibil de rapid – iar în încercarea de-a pune ordine în planul de evacuare a molozului și stabilirea proiectului de reconstrucție am ales 7 direcții: să le luăm la rând:

0, Cifra zilei nu este procentul de 53,6% cu care a câștigat Nicușor Dan, ci cele aproape 5,5 milioane de voturi pe care le-a luat George Simion.

1, Pe scena politică, partidele mainstream PSD și PNL Nu mai există așa cum le știam.
Marea problemă a PSD e că nu mai știe care e electoratul său – dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri e foarte probabil ca partidul să ia undeva la 15%. Restul s-a dus către AUR, Simion, Georgescu etc – 40-45 de procente de electorat al nimănui care nu avea nevoie decât de un steag.

Nu-i neapărat o veste rea: acest electorat a decretat pentru el însuși să nu mai are nevoie de stat – așa cum a arătat statul până acum – a prins ceva cheag, are frigiderul plin – pe piramida lui Maslow a făcut pasul către nivelul următor – se uită în oglindă. Nu avea nevoie decât de cântecul de sirenă cu care Rusia îi împuiază capul de vreo 7-8 ani.

PNL e într-o criză de identitate: trecut neîncetat prin valțurile din laboratoarele serviciilor de informații (ca și PSD dealtfel), PNL a fost mai atent la galeria de fizionomii puse să defileze pe scena politică, decât la propriul electorat și la doctrină. It s over – principiul ăsta nu mai funcționează.

Ambele partide trebuie să găsească o cale să revină la ce știu ele să facă mai bine – la social democrație și la capitalismul de piață – cum vor face asta nu știm, știm, însă, că va fi greu – iar dacă nu reușesc, AUR-POT-SOS vor lua peste 50% l alegerile viitoare.

2, Guvernul și administrația:
pentru Economie, miza e guvernul pe care va trebui să-l nășescă noul președinte Nicușor Dan – om fără cablurile necesare în partidele și fără acces la reglajele fine care țin în funcțiune o majoritate parlamentară făcută din partide care în mod natural se submineză reciproc.

Marea provocare va fi croirea primul guvern – care va fi unul de sacrificiu, întrucât are de luat niște măsuri de revenire a României în indicatorii esențiali de sănătate ecconomică – cu riscul unor proteste mai mult sau mai puțin violente din partea societății. E posibil ca reacțiile la măsurile nepopulare să intre rapid sub comanda AUR și a lui George Simion.

Rămâne de văzut ce partid își va asuma un astfel de guvern.

Administrativ – acum e momentul unei reforme în administrațiile locale: până acum partidele nu s-au atins de primăriile rurale – care au funcționat nu ca unități administrative, ci ca circumscripții electorale pure. Dar aceste alegeri au arătat că nici măcar pentru partide primăriile nu mai sunt o miză electorală – nu mai suntem ”țara primarilor”, iar asta e un lucru bun. Numai bun de adus comunele la un minim de 3000 de locuitori, prin comasări, cu economii serioase la bugete, căci administrația locală reprezintă la 32% din numărul total de bugetari.

3, Administrația ”sofisticată”:
în următoarele 2 luni vom vedea și obligațiile pe care Nicușor Dan le-a acumulat în timpul campaniei:
pe cine numește la Serviciile de informații, la Justiție, la CCR, în general la butoanele instituțiilor critice.

E foarte probabilă declanșarea unui război între facțiunile pro-ruse din aceste instituții și pro-occidentali – e foarte probabil ca în anumite zone să se negocieze – e foarte probabil ca acesta să fie un război tăcut, departe de ochii publicului.

4, Echilibrele pilonilor pe care stă economia:
Pe data de 4 iunie, România are de pus pe masa Comisiei Europene setul de măsuri concrete prin care guvernul trebuie să tracteze uriasele dezechilibre macroeconomice din decor înapoi, pe drum.

Acestea sunt săptămânile în care se negociază, practic, maniera în care ne vom plăti factura exceselor electorale din ultimul an și jumătate. Situația e atât de gravă – în ce privește deficitul bugetar, deficitul de cont curent, viteza de creștere a datoriei, costul datoriei și modul de cheltuire a banilor – încât cel mai probabil se vor naște o altă filosofie fiscală și o altă filosofie bugetară.

4 iunie. A doua zi vom vedea ce cred agențiile de rating – care ne vor mai lăsa să respirăm, sau ne vor împinge la junk.

5, Economia reală se află în acest moment în fața unor uriașe oportunități, pe care numai un guvern solid si cu miniștri competenți le pot face accesibile și pentru România:

Presiunea pe care Dunald Trump a pus-o pe UE, precum și Raportul Draghi care sintetizeză cancerele din economia europeană au deschis căile reindustrializării – mai ales pe direcția industriei de apărare și pe cea a industriei extractive a resurselor critice.

Există proiecte economice europene comune, la care România poate adera – va fi misiunea noului guvern să se implice și să fie o voce la masa împărțelii, sau – alături de reconstrucția Ucrainei – ne vom mulțumi cu firimiturile aduse de vânt.

6, Politica externă va fi cea mai sensibilă mare pe care noul președinte va avea de navigat:
momentul geopolitic e atât de complicat, de(re)globalizarea declanșată de administrația Trump atât de imprevizibilă și alianțele din interiorul UE atât de sofisticate, încât România va trebui să piloteze între SUA, Franța și Germania – având în coastă Rusia și construind, la Marea Neagră, o relație cu orgolioasa Turcie.

Identificarea și găsirea unei căi directe către administrația Trump e esențială în următoarele 2-3 luni – mai ales că fiecare dintre marile state enumerate mai sus au agende proprii de foarte multe ori divergente – nu va mai fi atât de simplu ca până acum, Occidentul înseamnă, pentru următorul deceniu, altceva decât știam până acum din perspectiva politicii externe, îndeosebi prin raportatea la Franța care conduce falanga NATO din regiune, Germania lui Merz și SUA angajate pe zi ce trece tot mai mult în războiul geoeconomic cu China.

7, Rusia: prioritatea e configurarea unui mecanism de apărare și ripostă la războiul hibrid insistent, tenace și științific asupra României.

Rusia Nu va înceta acest război – mai ales că a experimentat deja câteva ”arme” care s-au dovedit devastatoare – România va fi în permanență o țintă, Europa însăși nu a găsit încă (sau nu și-a bătut capul să găsească) un sistem defensiv la războiul rusesc împotriva creierelor popoarelor occidentale.

Dincolo de ceea ce vedem zilnic pe rețelele sociale și în declarațiile belicoase de la Moscova, e nevoie de demantelat structurile pro-rusești din administrația românească – de la serviciile de informații, la armată, și de la administrațiile care decid direcția economiei, la cele privind alianțele și parteneriatele comerciale. Pentru că, în rest, și PSD și PNL au rușii lor.

Prin poziția sa geografică, România nu trebuie să semneze alături de Rusia nici măcar pe adevărul că 1+1=2.

*

În ciuda urgențelor de mai sus și a situației macroeconomice grave, România nu începe azi un război chiar cu cămara goală – iar comunicarea statului cu cetățenii săi trebuie să apese și pe alte adevăruri, mai reconfortante:

Să nu ni se urască cu binele,
căci niciodată în România nu s-a trăit atât de bine cu atât de puțină muncă:

-, în 2024, România a depășit Polonia, Cehia și Ungaria la consumul efectiv pe cap de locuitor (cu 88%, față de 86, 81 și 70%, cât au ceilalți)

-, asta în condițiile în care, în 2024 România a avut o productivitate a muncii de cam jumătate din cea a Poloniei (România – 44% față de media UE – Polonia 78%. Ungaria a avut 74%, iar Cehia 98%).
Iar productivitatea muncii în România scade de 3 ani, în timp ce (oare din ce?) salariul și consumul cresc.

-, în 2024 România a depășit Ungaria la PIB/Locuitor.

Dincolo de aceste cifre, să mai remarcă și faptul că nici nu ne-am fi închipuit în urmă cu 10-15 ani că, cu numai un sfert din salariul minim, te poti urca în avion și merge în orice capitală europeană.

Și niciodată România nu a fost mai bine protejată și apărată de marele vecin de la răsărit care, de-a lungul istoriei, a lăsat aici numai înapoiere, dispreț, tragedii.

*

Lumea întreagă se resetează sub presiunea cu care marile plăci geopolitice împing una în cealaltă – la 35 de ani de la căderea comunismului și încetarea înțelerii de la Yalta suntem acum în fața istoriei care configurează în creuzetul său, chiar sub ochii noștri, noua ordine globală multipolară.
Instinctul mulțimilor și excesele ideologiilor produc reașezări în societăți, potrivit naturii umane:

vrând-nevrând, România e parte din acest joc al deglobalizării și reglobalizării pe alte coordonate –

Avem niște cărți de jucat, iar nivelul jocului e încă jos – n-am văzut mai nimic până acum din ceea ce poate să urmeze.

Dar pentru a ne lipi de partea bună a istoriei ,
nici nu trebuie să fim foarte deștepți: ideea e să nu fim proști.

(Citește și: ”Cristian Grosu / Războiul comercial mondial: livada de vișini occidentală, fenomenele noi, bizareriile de criză”)

(Citește și: ””Deșteaptă-te, Bruxelles!”. CRONICILE Nr. 75. Sumarul, titlurile, autorii, coperta”)

***