2 aprilie, 2025

Activitatea fabricilor din SUA s-a contractat în martie pentru prima dată în acest an, iar prețurile au accelerat puternic pentru a doua lună consecutiv, pe fondul impactului tarifelor, potrivit Bloomberg.

Indicele manufacturier al Institutului pentru Managementul Aprovizionării (ISM) a scăzut cu 1,3 puncte luna trecută, ajungând la 49. Valorile sub 50 indică o contracție a activității. Contracția măsurată de ISM contrastează ușor cu datele privind indicele managerilor de achiziții de la S&P Global, publicate tot marți, care au arătat o expansiune marginală a activității.

Indicatorul de preț al ISM a crescut cu încă 7 puncte, ajungând la 69,4 – cel mai ridicat nivel din iunie 2022. În ultimele două luni, indicele prețurilor plătite pentru materiale a urcat cu 14,5 puncte, cea mai mare creștere într-o perioadă comparabilă din ultimii patru ani.

Comenzile noi, la cel mai redus nivel din 2023


Indicele ISM al comenzilor noi a scăzut cu 3,4 puncte, ajungând la 45,2, cel mai redus nivel din mai 2023. Împreună cu o contracție mai amplă a stocului de comenzi (comenzile restante), scăderea comenzilor noi a determinat reducerea producției pentru prima dată în acest an. Ocuparea forței de muncă în sectorul manufacturier s-a contractat în cel mai rapid ritm din septembrie.

Sondajul indică faptul că sentimentul în rândul producătorilor a fost zdruncinat de implementarea inegală a tarifelor de către administrația Trump. Miercuri, președintele Donald Trump este așteptat să anunțe taxe reciproce la importuri, în încercarea de a corecta dezechilibrele comerciale, de a stimula investițiile în SUA și de a încuraja producția internă de bunuri și materiale esențiale.

Șapte industrii, pe minus în martie

Șapte industrii s-au contractat în martie, fiind conduse de produsele din lemn, hârtie, mase plastice și cauciuc, precum și de mobilier. Nouă industrii au raportat creștere, inclusiv textilele, petrolul și cărbunele, precum și metalele prelucrate.

„Cererea și producția au scăzut, iar reducerea personalului a continuat, pe măsură ce companiile respondenților au reacționat la confuzia legată de cerere”, a declarat Timothy Fiore, președintele Comitetului pentru Sondajul de Afaceri în Sectorul Manufacturier al ISM, într-un comunicat.

Stocurile, la cel mai ridicat nivel din 2022

Unele companii își suspendă planurile de investiții din cauza incertitudinii legate de detaliile privind implementarea tarifelor suplimentare. Între timp, graba firmelor de a importa înainte de majorarea tarifelor a dus indicele ISM al stocurilor fabricilor la 53,4 – cel mai ridicat nivel din octombrie 2022 –, contribuind la susținerea indicatorului general.


Goana pentru asigurarea de bunuri și materiale din afara țării a contribuit, de asemenea, la creșterea prețurilor materialelor. Cu cererea consumatorilor în scădere până acum în acest an, producătorii ar putea întâmpina dificultăți în transferarea costurilor mai mari către clienți.

Între timp, indicele importurilor a scăzut cu 2,5 puncte, ajungând la 50,1, ceea ce indică faptul că cererea producătorilor pentru bunuri străine s-a stabilizat.

(Citește și: ”Atlanta Fed: Economia SUA s-a contractat în T1. Care par să fie planurile economice ale administrației Trump”)

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: