Add Your Heading Text Here

6 martie, 2025

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins joi cerea lui Călin Georgescu privind reluarea alegerilor prezidențiale anulate de CCR, cu organizarea turului 2 între el și Elena Lasconi. Toți cei trei judecători ai instanței au considerat cererea inadmisibilă.

Decizia, prezentată într-un comunicat al CEDO:

„In decizia sa pronunțată astăzi în cauza Călin Georgescu v. Romania (cererea nr. 37327/24), intr-o
formaţiune de Comitet compusă din trei judecători, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a
declarat, în unanimitate, cererea inadmisibilă. Această decizie este definitivă.


Cauza privea anularea de către Curtea Constituțională a României a alegerilor prezidenţiale din 2024
în care dl. Georgescu a fost candidat.

Curtea a constatat, in special, că dată fiind structura constituţională a României, nu există niciun
indiciu că atribuţiile președintelui României sunt de natură să facă din acesta o parte a “corpului
legislativ” al Statului pârât, în înţelesul articolului 3 al Protocolului nr. 1 la Convenţie, “corp legislativ”
cu privire la care este garantat dreptul la alegeri libere. Prin urmare, Curtea a respins capătul de
cerere formulat în aceasta privinţă.

Curtea a judecat de asemenea ca România nu are de ce să răspundă cu privire la capetele de cerere
formulate în temeiul articolelor 6 (dreptul la un process echitabil), 10 (libertatea de exprimare),
11 (libertatea de reunire si asociere) și 13 (dreptul la un recurs efectiv)”.

Cum motivează CEDO decizia:

Curtea constată că dl. Georgescu nu a invocat niciun argument de fapt sau de drept în sprijinul celor
susţinute că a existat o « ingerinţa politică » in procesul electoral. Ea respinge așadar această parte a
cererii ca vădit neîntemeiată.


Dreptul in cauză – acela de a candida în alegeri – este un drept politic care nu privește “drepturi si
obligaţii cu caracter civil” și nici vreo decizie privind o “acuzaţie în materie penală”, în înţelesul
articolului 6. Prin urmare, acest articol nu este aplicabil in prezenta cauză. Intrucât dl. Georgescu nu a prezentat o “pretenţie întemeiată” pe terenul articolului 13, Curtea respinge aceasta parte a cererii pentru același motiv.

Curtea a reiterat că obligațiile impuse statelor contractante prin articolul 3 din Protocolul nr. 1, potrivit căruia statele membre se angajează „să organizeze […] alegeri libere […] în condiții care să asigure libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ”, nu se aplică în mod normal alegerii unui șef de stat, cu excepția cazului în care s-a stabilit, în lumina structurii constituţionale a statului în cauză, că șeful de stat are astfel de atribuţii încât să poată fi considerat ca făcând parte din „corpul legislativ” – o constatare pe care Curtea nu a făcut-o niciodată până în prezent în vreo cauză anterioară. (…) In absenţa oricărui indiciu ca președintele este o parte a “corpului legislativ” din România, în înţelesul articolului 3 al Protocolului nr. 1 la Convenţie, Curtea respinge aceasta parte a cererii ca incompatibilă ratione materiae cu dispoziţiile Convenţiei.

(Citește și: UPDATE / 6 persoane reținute pentru trădare – ar fi negociat cu agenți ai Rusiei ieșirea României din NATO și ar fi plănuit o lovitură de stat. Ce spun serviciile de informații)

****

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: