Calea de aderare la UE a Albaniei va fi decuplată de cea a Macedoniei de Nord, primele grupuri de negocieri cu Albania urmând să fie deschise oficial pe 15 octombrie, potrivit unei decizii unanime de miercuri a ambasadorilor statelor membre ale Uniunii Europene.
Cele două țări din Balcanii de Vest au fost cuplate în tandem pentru aderarea la UE înainte de începerea negocierilor lansate oficial în vara anului 2022. Cu toate acestea, din cauza disputelor dintre Skopie și Bulgaria, deschiderea propriu-zisă a capitolelor de negociere a fost constant întârziată, influențând direct progresul Tiranei.
Acum, următorul pas este programat pentru Albania la mijlocul lunii octombrie, în cadrul conferinței interguvernamentale și deschiderii „Clusterului 1 – Fundamente”.
Acest cluster include capitolele achiziții publice, statistică, drepturi fundamentale, justiție, libertate și securitate și control financiar.
Este o veste bună pentru Albania, dar un regres semnificativ pentru Macedonia de Nord.
După ani de dispute, Bulgaria și Macedonia de Nord au convenit, sub președinția franceză a UE, în iulie 2022, ca Skopie să își modifice constituția și să includă minoritatea bulgară alături de celelalte minorități recunoscute.
Pe baza acestui acord, Sofia urma să își ridice veto-ul, eliberând astfel calea spre aderare a Macedoniei de Nord. Acordul nu a fost însă implementat din cauza lipsei de voință politică și de consens în Macedonia de Nord.
După alegerile din mai anul trecut, noul guvern al Macedoniei de Nord a precizat că vrea să renegocieze așa-numitul „compromis francez”.
După cum era de așteptat, UE a respins această poziție și a avertizat că următorul pas va fi decuplarea Macedoniei de Nord de Albania și acordarea șansa Tiranei de a avansa pe calea spre UE.
***