Add Your Heading Text Here

31 iulie, 2021

Guvernul a anunţat sâmbătă că peste 5 milioane de persoane (aproximativ 25% din populație) au fost vaccinate anti-COVID cu cel puţin o doză. Această ţintă fusese stabilită iniţial pentru 1 iunie.

”Peste 5.000.000 de persoane vaccinate! Astăzi am depăşit pragul de 5.000.000 de persoane vaccinate cu cel puţin o doză. Vaccinarea rămâne cea mai la îndemână soluţie de protecţie împotriva COVID-19”, precizează un comunicat al Guvernului.

Guvernul precizează că prin vaccinare împotriva COVID-19: se reduce riscul de infectare; se reduce riscul de transmitere a virusului; se reduce considerabil riscul de spitalizare; se reduce considerabil riscul de deces.


Initial, premierul Florin Cîţu stabilise ca ţintă vaccinarea a 5 milioane de persoane până la 1 iunie şi a 10 milioane de persoane până în 1 august.

Premierul Cîţu a declarat recent, în contextul în care ritmul vaccinării a scăzut, că aceste ținte nu sunt obiectivele unei guvernări, ci estimări care au venit după discuţiile cu specialiştii.

Ținta Uniunii Europene de a vaccina 70% din populația sa adultă înainte de 1 august a fost atinsă.

Potrivit statisticilor Our World Data, la nivelul UE, doar situația din Bulgaria este mai proastă decât cea din România: vecinii de la sud au imunizat doar 15,6% din populație.

Până la sfârșitul lunii august, conform obiectivului fixat de Comisia Europeană, toate statele membre ar trebui să atingă ținta de 70% din populația adultă vaccinată împotriva noului coronavirus, procent important pentru a împiedica izbucnirea unei noi situații epidemice care să blocheze sistemele sanitare și economia.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

Comisarul european pentru Sănătate, Stella Kyriakides, aflată luna aceasta în România într-o vizită de lucru, a declarat că țara noastră trebuie să grăbească ritmul vaccinării, nu să se complacă în situația în care se află în prezent.

Articole recomandate:

citește și

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipiscing elit. Ut elit tellus, luctus nec ullamcorper mattis, pulvinar dapibus leo.

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: