Şapte din nouă loturi de autostradă finanţate cu fonduri din Programul SAFE, au fost atribuite către firme din România, a anunțat ministrul interimar al Apărării Naţionale, Radu Miruţă, pe pagina sa de socializare.
„Haideţi să mai demontăm azi o altă ştire falsă, de data aceasta de la Transporturi. Cum că toţi banii din SAFE pentru loturile de autostrăzi se duc la firme din Ucraina şi nu la cele din România. Adevărul: dintre cele nouă loturi de autostradă cu bani din SAFE, şapte au fost atribuite către firme din România, unul către o firmă din Italia şi unul a fost câştigat de o firmă din Spania. Aşadar, şapte din nouă contracte, câteva miliarde de euro, ajung la firme din România”, a precizat Miruţă, duminică, pe Facebook.
Programul SAFE (Acţiunea pentru Securitatea Europei) este un instrument financiar european de împrumut prin care România accelerează investiţiile în capacitatea militară, industria de apărare şi securitatea naţională.
Statul român are la dispoziție un pachet de finanţare în valoare de 16,68 miliarde de euro, a doua cea mai mare alocare din Uniunea Europeană.
Din acest total alocat în cadrul programului „Acțiunea pentru securitatea Europei” (SAFE), s-a stabilit ca 4,2 miliarde să fie folosite pentru infrastructură duală, respectiv pentru realizarea capetelor de autostradă A7 și A8.
Împrumuturile au o dobândă de maximum 3%, iar rambursarea se face pe o perioadă de până la 45 de ani, cu o perioadă de graţie de zece ani.
(Citește și: Stadiul la zi al contractelor SAFE, prezentat de Guvern: 7,525 mld € pentru echipamente militare și 4,2 mld. € pentru autostrăzi. Urmează semnarea celorlalte contracte, fondurile nu se pierd)
****