29 octombrie, 2021

Ministerul educației a emis vineri un comunicat  prin care anunță că 66%, din totalul celor 444 de angajaţi în aparatul central  al ministerului, sunt vaccinați împotriva Covid-19.

„Potrivit datelor centralizate la nivelul instituţiei, rata generală de vaccinare a angajaţilor din aparatul propriu al Ministerului Educaţiei este 66%, din totalul celor 444 de angajaţi în aparatul central.

Raportat la personalul care deţine funcţii de conducere, ponderea celor vaccinaţi este de peste 93%”, potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis vineri Agerpres.

Ministerul Educaţiei a solicitat, vineri, afişarea ponderii personalului propriu vaccinat pe site-urile inspectoratelor şcolare judeţene, pe site-ul fiecărei unităţi şi instituţii de învăţământ şi al fiecărei unităţi conexe, se arată în comunicat, precizându-se că datele „vor fi publicate numeric şi procentual, prin raportare la numărul total de angajaţi, cu respectarea tuturor reglementărilor GDPR.

[newsman_subscribe_widget formid="nzm-container-91885-6936-62e2a1251fbbbf9d28a8dd5a"]

13.000 de elevi şi 4.400 de profesori sunt infectaţi la ora actuală cu Covid-19.



Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: