Guvernul a aprobat joi proiectul de HG privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții ”Electrificarea liniei de cale ferată Răduleşti – Giurgiu Nord”, lucrare de utilitate publică de interes național. Cei 57 de kilometri vizați reprezintă singurul segment neelectrificat de pe traseul, de aproximativ 2.000 de kilometri, al Coridorului european de marfă RFC 7 Praga – Atena.
Lucările vor dura doi ani și jumătate, iar valoare acestora este de 1,649 miliarde de lei.
Finanțarea obiectivului de investiții de utilitate publică de interes național se realizează din fonduri externe nerambursabile prin Fondul pentru Modernizare, sectorul eficiență energetică, subsector transporturi și de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, precum și din alte surse, menționează HG.
Sectorul de cale ferată Rădulești-Giurgiu Nord, în lungime de 57 de kilometri, face parte din sectorul românesc de tranzit pentru terenuri de marfă Curtici-Giurgiu, care este electrificat până la stația Rădulești, inclusiv.
Avantajele
- Investiția va crește viteaza vitezei de circulație la 120 km/h pentru trenurile de călători, respectiv la 60 – 80 km/h pentru trenurile de marfă.
- Viteza va crește semnificativ viteza comercială a trenurilor pe xsecție datorită faptului că nu se va mai efectua schimb de mijloace de remorcare în Rădulești, iar după modernizarea tronsonului Jilava – Giurgiu Nord, se va putea circula cu tracțiune electrică și peste frontieră, spre Ruse.
- Se va îmbunătăți considerabil capacitatea de transport – în prezent, pe zona limitativă de tonaj (Bălănoaia – Stănești), tonajul maxim în simplă tracțiune este de 1000 tone/tren; după implementarea proiectului, acesta va crește la 1.400 de tone/tren. În cazul remorcării cu locomotivă împingătoare, dacă în situația existentă tonajul brut pe tren este de 2.000 de tone (pe distanța limitativă), după implementarea proiectului acesta va urca la 3.000 de tone/tren.
(Citete și: CFR Marfă debranșată de la oxigen – organele, donate către Carpatica Feroviar: noua societate va face transporturi strategice și comerciale)
****