vize

Elveţia a decis vineri să suspende „integral” acordul privind relaxarea regimului vizelor pentru ruşi, aliniindu-se din nou la o măsură similară luată de Uniunea Europeană, relatează AFP, conform Agerpres. În cadrul şedinţei sale, Consiliul federal (guvernul) „a decis...
17 septembrie, 2022
Parlamentul European are miercuri pe ordinea de zi un proiect de rezoluție referitor la neîndeplinirea obligațiilor Comisiei Europene în materia reciprocității regimului de vize. Chestiunea reclamată: în continuare, cetățenii din patru state membre UE au nevoie de viză...
19 octombrie, 2020
Parlamentul European este din ce în ce mai îngrijorat că cetățenii a patru țări din UE au în continuare nevoie de viză pentru a călători în SUA, în timp ce toți cetățenii SUA pot intra în UE fără...
19 octombrie, 2020
Statele Unite au emis vineri noi reguli pentru acordarea de vize jurnaliştilor chinezi, astfel  că, începând de luni, aceştia nu vor mai primi vize decât pe 90 de zile, cu posibilitate de prelungire, în locul celor pe termen...
9 mai, 2020
Președintele Consiliului European, Charles Michel, și președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au discutat luni seara, două ore, cu președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan- o întrevedere pe care liderii europeni au descris-o drept ”un pas crucial către...
10 martie, 2020
Rata de respingere a vizelor solicitate de români pentru Statele Unite este de 10%, însă reglementările americane prevăd intrarea unei țări în programul Visa Waiver când rata este sub 3%, a explict ambasadorul Adrian Zuckerman, într-un interviu acordat...
26 ianuarie, 2020

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: