News.ro: Nicușor Dan a anunțat că renunță la președinția USR
Preşedintele USR Nicuşor Dan a anunţat, miercuri seară, în şedinţa Biroului Naţional al partidului, că demisionează din funcţie, după ce conducerea USR a decis prin

Nicuşor Dan a fost reconfirmat în funcţia de preşedinte al Uniunii Salvaţi România în cadrul Congresului USR care a avut loc, sâmbătă, la Cluj-Napoca, el
Deputatul USR Cornel Zainea (foto) acuză PSD de falsificarea votului dat în Comisia de Mediu la audierile organizate în 5 ianuarie pentru avizarea propunerii ca
Senatul a aprobat marți, cu 118 voturi pentru și niciunul împotrivă, Legea pentru adoptarea OUG 14, care abrogă OUG 13 de modificare a codurilor penale.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ) confirmă într-un răspuns transmis News.ro existența unui dosar penal privind o posibilă finanţarea ilegală
În prima declarație de după aprobarea celor două proiecte controversate, ministrul Justiției a declarat că afirmațiile criticilor OUG sunt „eronate”, că „toate comentariile din spațiul public