usr

În ziua în care Guvernul adopta modificările la Codul fiscal contestate la unison de mediul de afaceri și de sindicate, PNL a anunțat inițierea unei moțiuni de cenzură în Parlament iar USD a anunțat că demarează o campanie...
8 noiembrie, 2017
Deputatul Dan Barna (foto) a fost ales sâmbătă, la congresul de la Poiana Braşov, preşedinte al Uniunii Salvaţi România. El a obținut 127 voturi din totalul de 191 valabil exprimate. Contracandidatul la șefia USD, Vlad Alexandrescu, a obţinut...
28 octombrie, 2017
Cel de-al doilea congres USR, organizat în mai puţin de şase luni de la ultima astfel de reuniune, a început sâmbătă la Poiana Braşov. Pe ordinea de zi se află alegerea viitorului preşedinte al partidului, pentru un mandat...
28 octombrie, 2017
Deputatul PNL Bihor Florica Cherecheș a prezentat joi, într-o conferință de presă la Oradea, motivele moțiunii simple pe educație depusă marți la Senat de senatorii PNL și USR, ea menționând că vor mai fi depuse în perioada următoare...
14 septembrie, 2017
Majoritatea membrilor USR prticipanți la referendumul intern au votat în favoarea poziţionării partidului faţă de iniţiativa de modificare a Constituţiei pentru redefinirea familiei. Mai precis, membrii USR au votat împotriva referendumului cerut de Coaliţia pentru Familie, potrivit unui comunicat...
14 august, 2017
Deputatul Nicușor Dan a anunțat joi că a demisionat din funcția de președinte al USR, dar și din calitatea de membru de partid. Într-o conferință de presă organizată la Parlament, Nicuşor Dan a spus că există trei motive care...
1 iunie, 2017

USR își alege un nou președinte

Cel de-al doilea congres USR, organizat în mai puţin de şase luni de la ultima astfel de reuniune, a început sâmbătă la Poiana Braşov. Pe

USR își alege un nou președinte

Cel de-al doilea congres USR, organizat în mai puţin de şase luni de la ultima astfel de reuniune, a început sâmbătă la Poiana Braşov. Pe

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: