Comisarul Neelie Kroes: Vrem să eliminăm tarifele de roaming în UE din 2014
Comisarul european pentru agenda digitală, Neelie Kroes, şi-a anunţat intenţia de a prezenta un pachet legislativ care să prevadă eliminarea tarifelor de roaming în Europa

Valoarea exactă a salariului minim net este 601 lei iar cea a venitului salarial mediu net a fost de 1.617 lei în luna martie 2013,
Pachetul privind supravegherea bugetară, care intră în vigoare începând de joi în toate statele membre din zona euro, conține măsuri în vederea creșterii gradului de
Aflat în primul turneu în străinătate de la preluarea mandatului, premierul chinez Li Keqiang și-a consolidat relația cu prima economie europeană, iar în schimb Germania
Liderii UE au avut recent o întâlnire de importanţă majoră în demersurile privind creşterea competitivităţii Uniunii Europene, relansarea economică şi crearea de locuri de muncă.
Președintele ArcelorMittal, Lakshmi Mittal, i-a vorbit premierului Victor Ponta despre posibilitatea ca gigantul siderurgic să se retragă din Europa, inclusiv de la Galați, din cauza