Rușii vor să înceapă construcția gazoductului South Stream în decembrie 2012
Construcţia gazoductului rusesc South Stream ar putea începe în luna decembrie a acestui an şi nu în 2013, aşa cum era planificat anterior, a anunţat

Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a anunţat, marţi, la Strasbourg, decizia de declanşare a procedurii de încălcare a prevederilor Tratatelor UE (infringement) împotriva Ungariei
România a gestionat, în anul 2011, 105 constatări pentru neîndeplinirea obligațiilor Tratatului Uniunii Europene, a declarat, vineri, subsecretarul de stat din Ministerul Afacerilor Europene Răzvan
Ungaria ar putea pierde până la 1,7% din PIB ca rezultat al suspendării fondurilor UE de coeziune din 2013 dacă Budapesta nu reuşeşte corectarea deficitului
Ministrul român al Afacerilor Europene, Leonard Orban, a declarat, marţi, că în negocierile privind textul viitorului tratat interguvernamental a apărut o propunere care este susţinută
Roma este dispusa sa coopereze pentru instituirea unei taxe pe tranzactiile financiare in Uniunea Europeana, a declarat duminica seara seful guvernului italian, Mario Monti, potrivit