ue

Preşedinţii principalelor trei instituţii ale Uniunii Europene (Comisia, Consiliul şi Parlamentul) au ajuns joi la un acord politic cu privire la bugetul de 960 miliarde de euro pentru perioada 2014-2020, care va trebui însă aprobat cu o majoritate...
27 iunie, 2013
Prețul gazelor pentru industria din România va fi dictat în totalitate de compania rusă Gazprom, din anul 2014, odată cu liberalizarea tariferlor pentru consumatorii non-casnici, a avertizat, joi, Ionel Borş – country manager al ArcelorMittal Galaţi. El a...
27 iunie, 2013
Liderii UE se reunesc joi și vineri la Bruxelles pentru Consiliul European de vară, unde agenda discuțiilor va fi dominată de aplicarea unor măsuri urgente în vederea combaterii șomajului în rândul tinerilor, în condițiile în care fenomenul ia...
26 iunie, 2013
Consiliul Uniunii Europene a încheiat procedura de deficit excesiv împotriva României, apreciind că deficitul bugetar excesiv a fost corectat şi va continua să scadă în 2013 şi 2014, după ce a fost redus anul trecut până sub pragul...
21 iunie, 2013
Diplomatul român Mihai Stuparu (foto) a fost numit șeful Delegației Uniunii Europene în Emiratele Arabe Unite, anunță un comunicat al Înaltului Reprezentant UE pentru Politică Externă, Catherine Ashton. Stuparu, care lucrează în prezent la Serviciului European de Acţiune...
14 iunie, 2013
Băncile aflate sub supravegherea BCE, care întâmpină dificultăţi, ar putea fi închise de o agenţie europeană, potrivit unei propuneri, care va stârni controverse, scrie Reuters. Oficialii europeni încearcă să realizeze o schemă prin care să închidă băncile cu...
6 iunie, 2013

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: