Postare pe Twitter X

După întâlnirea avută marți, la New York, cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, președintele american Donald Trump și-a schimbat abordarea față de deznodământul conflictului care durează de peste trei ani și jumătate.Dacă până de curând declara ca Ucraina...
24 septembrie, 2025
Peste câteva zile, Republica Moldova, aflată sub asaltul incredibil al războiului hibrid rusesc, va avea de ales între marele pas către Uniunea Europeană, sau întoarcerea în lumea cenușie și rea a imperialismului rusesc. Mai jos, prezentăm o analiză...
23 septembrie, 2025
Administrația Trump cere Băncii Mondiale să reia creditarea pentru dezvoltarea proiectelor în domeniul extracției de petrol și gaze naturale, ceea ce ar reprezenta o schimbare radicală a politicii instituției financiare internaționale care a blocat finanțările acordate proiectelor din...
23 septembrie, 2025
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a cerut Agenţiei Naţionale a Medicamentului un punct de vedere cu privire la reacţiile secundare ale paracetamolului, după ce preşedintele american Donald Trump a sfătuit femeile însărcinate să nu ia acest medicament, întrucât este...
23 septembrie, 2025
Propunerea Comisiei Europene de a finanța viitorul buget al UE prin diferite taxe, printre care și pe companii cu afaceri de peste 50 de milioane de euro și pe tutun atârnă de un fir de ață, după ce...
23 septembrie, 2025
Președintele american Donald Trump i-a transmis marți, de la tribuna Adunării Generale a ONU, un nou avertisment omologului său rus, Vladimir Putin, căruia i-a cerut, încă o dată, să pună capăt războiului asupra Ucrainei. Liderul de la Casa...
23 septembrie, 2025

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: