Încetinire istorică a investițiilor în China
Investițiile în China au încetinit drastic în noiembrie și ar putea înregistra prima scădere anuală din ultimele peste trei decenii, potrivit The New York Times.

Votarea de către PSD a moțiunii simple ce a vizat-o pe Diana Buzoianu, ministrului Mediului, ”poate fi citită” ca încălcare a protocolului coaliției de guvernare,
Producția industrială a avansat ușor în luna octombrie, cu +0,4% comparativ cu luna precedentă și cu +0,2%, comparativ cu aceeași lună din anul precedent. Octombrie,
JT Grup Oil a finalizat lucrările de construcții ale terminalului de produse petroliere dezvoltat prin subsidiara deținută integral JT Terminal Constanța, a anunțat compania printr-un
Prețurile la gaze din Germania și prin extensie Europa indică depășirea aproape integrală a șocului energetic al ruperii de Rusia, la aproape 4 ani de
CSM trebuie să îşi asume răspunderea pentru abuzul constatat de Marea Cameră a Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Danileţ împotriva României, prin demersuri