Piețele europene trec cu succes peste șocul alegerilor din Franța
Piețele financiare europene au răsuflat ușurate luni dimineață, după ce primul tur al alegerilor parlamentare din Franța lasă președintelui Emmanuel Macron șansa de a putea

Tarifele reglementate de distribuţie a gazelor naturale aplicabile consumatorilor de gaze naturale beneficiari ai serviciului de distribuţie cresc, în medie, cu 19%, anunță ANRE. Majorarea
Rezultatele indicate de exit-polluri pentru primul tur de scrutin al alegerilor legislative anticipate din Franţa au fost confirmate de cifrele oficiale finale anunţate luni de
Mircea Geoană ar fi plagiat zeci de pagini din rapoartele anuale prezentate Congresului SUA de președinții americani Bill Clinton și George W. Bush, pagini pe
Autorităţile de reglementare austriece au amendat Raiffeisen Bank International (RBI), pentru lacune în controalele sale de spălare a banilor, cu o amendă record de puţin
Liderul SOS România Diana Şoşoacă conduce în clasamentul notorietăţii politicienilor, dar este şi pe primul loc în topul neîncrederii, conform datelor unui sondaj realizat de
Armata Română a primit până în prezent 94 de transportoare Piranha şi urmează ca, până la finele lunii iulie, Uzina Mecanică Bucureşti (UMB) să livreze
Primul tur al alegerilor parlamentare din Franța a confirmat ondajele ultimelor săptămâni: exit-poll-urile arată că Adunarea Națională (RN), partidul lui Marie Le Pn – a
Planul nu era acesta. Uniunea Europeana nu a fost gandita si creata pentru a deveni o putere geopolitica. Intentia rostita explicit sau nu a fost
Capitala conduce în Topul celor mai Prosperitate orașe din România, grație salariilor și competitivității urbane, însă ratează primul loc la indicatori tot mai importanți pentru
Alegerile interne din USR pentru componenţa Biroului Naţional – forul colectiv de conducere al partidului – au generat o nouă dispută întră tabăra Elenei Lasconi
Alegerile prezidenţiale în Iran vor fi decise pe 5 iulie, când se vor confrunta în turul doi candidatul „reformator”, Massoud Pezeshkian (foto), susţinător al calmării
Capitalizarea BVB a crescut, în această săptămână, cu 1,73 miliarde de lei, până la 339,905 miliarde de lei, faţă de 338,174 miliarde de lei în
Aeroportul Internaţional Henri Coandă a fost amendat cu 10.000 de lei din cauza temperaturii peste limita normală provocată de o defecțiune la sistemul de ventilație,
Regiunea Zaporojie este în doliu duminică, după ce atacurile rusești de sâmbătă au făcut şapte morţi, inclusiv trei copii, şi aproape 40 de răniţi. Președintele
Warren Buffett a făcut vineri cea mai mare donaţie anuală de până acum, oferind 5,3 miliarde de dolari sub formă de acţiuni Berkshire Hathaway către
Numărul şomerilor în Germania a crescut în iunie mai mult decât se estima, semn că încetinirea celei mai mari economii europene afectează soliditatea pieţei forţei
Numărul firmelor cu capital străin înfiinţate în România în primele cinci luni din 2024 a scăzut cu 1,2%, comparativ cu perioada similară din 2023, până
USR a validat noua componenţă a Biroului Naţional al partidului, în urma Congresului desfăşurat sâmbătă. Din noua conducere fac parte, printre alţii, Clotilde Armand, Allen
Alegătorii francezi sunt chemați duminică la urne pentru un moment excepțional în istoria lor politică: primul tur al alegerilor parlamentare anticipate, care ar putea duce